6-1 cu Kaiserslautern!
Spectatorii prezenți ieri la partida din Regie, dintre Sportul Studențesc și FC Buftea (6-1), au avut o surpriză când echipele au intrat pe teren. Oaspeții s-au prezentat la meci într-un echipament roșu, al celor de la FC Kaiserslautern (detaliu 1).
Schimbarea conducerii echi-pei din Buftea în pauza de iarnă, după încetarea parteneriatului cu FC Timișoara, a adus o serie de modificări importante la nivelul echipei. Cea mai evidentă a fost cea la nivelul lotului, care a fost refăcut aproape de la zero, ca urmare a plecării celor 18 jucători care aparțineau de FC Timișoara.
Instalarea Anei Maria Prodan în funcția de președinte a însemnat și implicarea la club a soțului acesteia, fostul internațional Laurențiu Reghecampf. Deși acesta este încă sub contract cu FC Kaiserslautern, momentan nu mai joacă din cauza unor probleme de sănătate, și pentru a-și ocupa timpul liber a acceptat să îi dea o mână de ajutor soției sale din funcția de consilier sportiv.
Cu „B“-ul cusut de mână
Ultima etapă a oferit ceva inedit pentru fotbalul nostru. Echipa din Buftea a evoluat în echipamentul celor de FC Kaiserslautern, dar adaptat la denumirea clubului ilfovean. Dacă jambierele au păstrat însemnele clubului german (detaliu 3), tricourile au suferit o serie de modificări vizibile. O parte dintre ele aveau emblema sponsorului scoasă complet, în timp ce pe restul sponsorul era acoperit cu un petic de culoare roșie (foto mare). Mai mult, pe toate tricourile a fost modificat manual logoul echipei, la o privire atentă putându-se observa că litera K a fost cusută (!) pentru a semăna cu B de la Buftea (detaliu 2).
Din păcate pentru oaspeți, noul echipament nu a fost de bun augur. Deși au deschis scorul în prima repriză prin golul lui Păun, ilfovenii au suferit cea mai categorică înfrângere din acest retur.
"Acest echipament a fost un cadou pentru echipa noastră din partea mea și a soției mele, fără nicio ocazie specială" – Laurențiu Reghecampf, consilier sportiv FC Buftea
Â