A apărut dispărutul!** Unde fost găsit Gugu, abandonat de agentul care îi promisese că îl duce în Ligue I
Gugu (19 ani) este unul dintre numeroșii jucători ai Craiovei
care a părăsit în această vară formația. După ce a participat cu
naționala la CE U19, fundașul a dispărut! ProSport a descoperit
ieri că Gugu e la Snagov după ce a fost păcălit de un impresar
francez.
Luni, familia și prietenii lui Costinel Gugu erau foarte
îngrijorați fiindcă acesta era de negăsit, iar telefonul îl avea
închis. Până și impresarul fundașului, Ana Maria Prodan, își făcea
griji: „Poate s-a înecat. Doamne ferește!”. Misterul dispariției
s-a risipit însă ieri. Gugu a plecat singur spre Franța, bazându-se
doar pe vorbele unui impresar. Odată ajuns în Hexagon, așa-zisul
impresar s-a „evaporat”, fundașul oltenilor nereușind să mai dea de
el și implicit să se mai transfere. În aceste condiții, Gugu s-a
întors în țară cu coada între picioare.
„Pleacă
sigur în străinătate!”
După ce și-a revenit din șocul de a fi părăsit la mii de kilometri
de orașul natal, tânărul de 19 ani a reușit să se întoarcă în
România. Contactat de ProSport, impresarul fundașului a explicat:
„Nu știu nici eu foarte multe despre pățania lui Costinel. El
urmează să vină cât de curând la mine. Îl voi găzdui și mă voi
asigura că nu se va mai întâmpla nimic până când nu va semna un
contract cu o echipă din străinătate. Nu vă pot spune exact unde va
evolua, dar este sigur că nu va rămâne în România”.
8 partide
are Gugu pentru Universitatea Craiova în Liga I