Fundașul care a fost desemnat omul meciului la Amsterdam, în partida Ajax – Poli, din urmă cu trei ani și jumătate, este aproape de a deveni jucător liber de contract.
Ioan Mera dorește să-și rezilieze contractul cu Alania Vladikavkaz, după ce atât clubul rus, cât și impresarul fotbalistului nu s-au comportat corect față de el.
„Sper să apară ceva noutăți săptămâna viitoare, să se rezolve rezilierea contractului și să-mi găsesc cât mai repede o echipă la care să joc până în vară. Nu contează banii, eu vreau neapărat să joc. E și dorința mea să-mi reziliez contractul, e și dorința lor, pentru că e greu să joci acolo. Vin mulți jucători în fiecare pauză competițională, nu contează dacă joci bine sau rău, tot timpul se schimbă jucătorii și nu îmi pare așa de rău, ținând cont că Alania se bate la retrogradare”, a spus Mera.
Fundașul trebuia să plece la Moscova luna trecută, pentru a se prezenta la reunirea Alaniei, însă impresarul său, basarabeanul Dumitru Sandu, i-a spus să rămână la Timișoara, până când îi găsește o altă echipă, pentru că Alania vrea să-l împrumute.
„Au fost niște probleme cu contractul meu, impresarul nu a fost de partea mea și nu știu dacă voi mai continua colaborarea, chiar dacă am contract cu el. El ar trebui să apere interesele mele în primul rand, nu cele ale Alaniei. El a fost de partea Alaniei și îmi pare rău că nu am decis să merg la Moscova atunci când era programată reunirea lotului. El mi-a zis să stau acasă, până când mă vor împrumuta, apoi au fost altele la mijloc. Cuvântul omului în ziua de azi nu mai are valoare și sper ca de acum să-mi fie învățătură de minte și să nu mai am încredere în oameni și mai ales în cei care sunt așa ziși apropiați mie. O să mă zbat singur, o să trec și de perioada asta și o să fie bine până la urmă”, a declarat fundașul de 26 de ani.
Mera speră să își găsească o echipă în România, pengtru el fiind mai important acum să aibă meciuri în picioare decât să își găsească un salariu bun. „Aș vrea să-mi găsesc o echipă în Liga I, dacă mă dorește cineva. Semne nu știu dacă o să apară, că eu nu pot să sun la cluburi să mă primească. Dar important pentru mine e să joc, nu contează neapărat banii. În Rusia am plecat pentru viitorul meu și al familiei mele.Tot timpul mă gândesc la Timișoara, chiar dacă vorbim de liga a cincea sau a doua, chiar dacă vorbim de ACS sau de Poli, dar de ACS nu cred că putem discuta. Dacă ei nu m-au primit la antrenament, nu pot să îi întreb dacă mă iau și pe mine în echipă. Eu nu mă autopropun la echipe”, a spus fundașul timișorean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER