Acționarii lui Dinamo au „spart” banca în ziua derby-ului cu Steaua! Fotbaliștilor au rămas uluiți când s-au uitat în conturi: de mult timp nu s-a mai întâmplat așa ceva în Șoseaua Ștefan cel Mare! | EXCLUSIV

Cum vede Florin Răducioiu șansele lui Dinamo la promovare: „Diferența este destul de mare, mi se pare foarte greu”
Vezi galeria foto - 5 poze

Noii acționari de la Dinamo fac tot posibilul pentru a-i motiva pe fotbaliștii antrenați de Ovidiu Burcă să o învingă pe CSA Steaua în derby-ul programat în această seară de la ora 20:30, pe Arena Națională! ProSport a aflat că investitorii formației „roș-albe” au achitat toți banii către jucători, inclusiv pe luna aprilie, iar acum toți fotbaliștii lui Dinamo sunt cu salariile la zi!

Dinamo, cu salariile la zi înainte de derby-ul cu CSA Steaua

Chiar în ziua unui meci extrem de important în economia luptei pentru promovarea în Superliga, sursele noastre au aflat că șefii „câinilor” au achitat toți banii către fotbaliștii pregătiți de Ovidiu Burcă, iar acum nu mai există vreo restanță către niciun jucător.

Tot în cursul zilei de luni, 15 mai, a avut loc un nou termen în procesul intentat de Dorin Șerdean către APCH, în cadrul căreia încearcă dizolvarea asociaței prin intermediul firmei Lotus, cea care a figurat ca acționar majoritar al lui Dinamo până la vânzarea către Red & White.

Instanța a rămas în pronunțarea în ceea ce privește aprobarea noului plan de reorganizare, în timp ce 18 septembrie va fi noul termen cu privire la reorganizarea juridică a SC Dinamo 1948 SA.

Au fost prezenți la proces atât Andrei Nicolescu, cel care deține 60% din capitalul firmei care este acționar majoritar la Dinamo în acte, cât și Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul RTZ, și Vlad Iacob, administrator special al clubului.

Dinamo – Steaua, meci extrem de important pentru roș-albi

Meciul din această seară dintre Dinamo și Steaua are o miză extrem de mare pentru „roș-albi”, care o pot egala pe Oțelul Galați în cazul în care vor pleca victorioși de pe Arena Națională.

Dacă formația pregătită de Ovidiu Burcă va reuși să o depășească în clasament pe echipa lui Dorinel Munteanu după cele două runde rămase din acest sezon de Liga 2, va obține și promovarea directă în Superliga, întrucât CSA Steaua nu are drept de joc în prima ligă.

Partida de astăzi, programată de la ora 20:30, va fi arbitrată de centralul Bogdan Dumitrache (Bucureşti) și de asistenții Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Cristian Daniel Ilinca (Craiova). Arbitru de rezervă este Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova). Observatori de arbitri este Ionuț Borcan (Ploieşti), iar delegat de joc a fost pus Dorinel Dincă (Călăraşi).

Bogdan Dumitrache face parte din lotul de primă ligă al arbitrilor, iar în acest sezon a condus de la centru doar 15 partide în diverse competiții organizate de FRF. În prima ligă are cinci jocuri, iar în Liga 2 a condus cinci partide. Este pentru prima dată când le arbitrează pe Steaua sau Dinamo în acest sezon.

Publicat: 15 05. 2023, 19:27