Daniel Pancu (42 de ani), fostul antrenor al Rapidului, a oferit un moment de sinceritate legat de reacția sa după demiterea de la echipa sa de suflet.
„Sunt puternic. Ieri am plâns toată ziua, e adevărat. Din 3 în 3 minute plângeam. Pe cuvânt”, spunea Daniel Pancu la ProSport Live, la scurt timp după demitere.
Antrenorul a recunoscut că mesajele emoționante pe care le-a primit i-au amplificat această stare și este de părere că oricine ar plânge dacă le-ar citi.
„Cu siguranţă este cea mai ciudată perioadă din viaţa mea, pentru că în momentul în care am fost demis, a doua zi s-a oprit şi fotbalul.
Am primit foarte, foarte multe mesaje. Chiar emoţionante. Poate într-o zi voi face o selecţie a lor şi o să le salvez undeva, pentru că declaraţia mea legată de plâns când am fost demis este absolut adevărată, dar dacă vă arăt mesajele primite, cred că şi voi aţi plânge dacă aţi fi în locul meu”, a spus Daniel Pancu, la Telekom Sport.
La scurt timp după plecarea lui Daniel Pancu, cei din conducerea clubului Rapid l-au numit în funcția de antrenor principal pe Dan Alexa (40 de ani). Acesta nu a apucat să își cunoască prea bine jucătorii, a făcut doar câteva antrenamente, iar competițiile sportive au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.
Totuși, Dan Alexa este optimist și încrezător că va mai reuși o promovare cu Rapid și recunoaște că păstrează legătura cu fostul său coleg Daniel Pancu.
„Dacă era o pauză de două, trei săptămâni, eu cred că mi-ar fi picat foarte bine. Puteam să îmi implementez filosofia, puteam să îmi cunosc mai bine jucătorii. Din păcate, nu știm cât va dura pauza. Îmi doresc să începem cât mai repede, pentru că îmi doresc să terminăm campionatul ăsta și, normal, să reușim promovarea”, a spus Dan Alexa, într-o videoconferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER