Adevăratul motiv pentru care Lamine Ghezali n-a ajuns de la Dinamo la rivala CSA Steaua și va pleca din România: „Asta a fost tot!”. Decizia radicală luată de roș-albaștri. EXCLUSIV
Daniel Oprița a sperat să se bazeze în 2024 și pe Lamine Ghezali, însă șefii Stelei au fost conștienți că șansele să pună mâna pe jucătorul care a contribuit decisiv la promovarea lui Dinamo în Superliga sunt minime.
ProSport a aflat că mutarea ar fi avut cu adevărat șanse mari să se realizeze doar în cazul în care Steaua ar fi avut dreptul de a promova în primul eșalon al fotbalului românesc.
De ce n-a ajuns Lamine Ghezali de la Dinamo la CSA Steaua: „Asta a fost tot!”
Daniel Oprița a încercat să contribuie la marea lovitură din Ghencea, însă tehnicianul n-a avut practic nicio șansă „să pună mâna” pe unul dintre cei mai valoroși jucători care au evoluat în sezonul precedent din Liga 2.
„Normal că Daniel Oprița și-l dorea pe Lamine Ghezali la Steaua, e un jucător foarte bun, a spus-o de altfel antrenorul și public. Problema este că negocierile n-au avansat din momentul în care a devenit clar că jucătorul nu va continua la Dinamo.
În plus, cei din conducerea Stelei sunt convinși că nici jucătorul n-ar fi acceptat să se întoarcă atât de repede în Liga 2 și de aceea n-au forțat nota. Probabil, dacă acum Steaua avea drept de promovare, emulția era una mare și altfel ar fi stat lucrurile în cazul lui Ghezali. Asta a fost tot în privința jucătorului dorit de Daniel Oprița”, susțin sursele ProSport.
În mai 2023, Lamine Ghezali a fost un coșmar pentru roș-albaștri, izbutind o dublă în victoria clară a lui Dinamo cu Steaua din Liga 2, scor 3-0.
„Steaua nu va mai face vreun transfer!”
Aflată pe locul 7 în Liga 2, într-o luptă teribilă pentru a prinde play-off-ul, Steaua nu va mai face vreo mutare în această perioadă de mercato.
„Acesta este lotul cu care va fi abordat ceea ce a mai rămas din actualul sezon. Steaua nu va mai face vreun transfer”, susțin sursele ProSport.
Liga 2 se reia peste aproximativ o lună de zile. În primul meci oficial din 2024, Steaua va juca pe terenul celor de la CSM Reșița.
Lamine Ghezali va ajunge în Grecia, la Levadiakos! Andrei Nicolescu: „Cifrele nu ne-au ajutat nici pe noi, nici pe el!”
În urmă cu o săptămână, ProSport a informat în exclusivitate că antrenorul Zeljko Kopic l-a scos din planurile sale pe eroul promovării, Lamine Ghezali (24 de ani).
În cele din urmă, talentatul jucător va ajunge în liga a doua din Grecia, urmând să joace pentru cei de la Levadiakos.
„Lamine are o foarte mare contribuţie la ceea ce a însemnat promovarea de anul trecut. Suntem recunoscători pentru ceea ce a făcut. I-am dat toate opţiunile să ne arătăm respectul pentru el.
I-am dat posibilitatea unui transfer definitiv, păstrăm un procent dintr-un viitor transfer. Din clipă în clipă aşteptăm şi actele semnate. Cifrele de anul ăsta nu ne-au ajutat nici pe noi, nici pe el.
Noi credem că are un potenţial şi am vrut să îl ajutăm să redevină Ghezali pe care l-am văzut în play-off-ul din primăvara anului trecut. Aici era clar că ceva îl opreşte să îşi arate valorea”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.