Adi Popa iese la atac după ce i-a expirat contractul cu CSA Steaua: „Nu m-am mai simțit dorit! Nu știu ce s-a întâmplat”. Ce spune despre viitorul său
Adi Popa a ieșit la atac după ce i-a expirat angajamentul cu CSA Steaua și a devenit, cu acte în regulă, jucător liber de contract de la data de 1 iulie 2023.
Adi Popa a ieșit la atac după ce i-a expirat contractul cu CSA Steaua
„Motoreta” a dezvăluit în premieră faptul că ajunsese, inițial, la o înțelegere cu „militarii” pentru a continua în Ghencea, dorința lui fiind de a mai evolua pentru încă două sezoane, iar apoi să se retragă din fotbal.
Cu toate astea, odată ce a revenit din vacanță, situația a luat o altă întorsătură. După alte discuții purtate cu oamenii din cadrul clubului, Adi Popa a părăsit-o pe CSA Steaua.
Deși va împlini 35 de ani pe 24 iulie, mijlocașul nu are de gând să-și încheie cariera și a precizat că are câteva propuneri din România, de la nivelul ligii secunde, dar și din partea anumitor formații din străinătate.
„Ar fi fost o clauză, dacă promovam în Liga 1 şi din punct de vedere juridic, se mai prelungea cu un an contractul. A expirat pe 30 iunie. Nu, în funcţie de fiecare cum am avut în contract, acele bonusuri se vor plăti din ceea ce ştiu. Nu a fost la toţi la fel. N-au fost niciodată probleme din punct de vedere financiar. Unii jucători au avut clauza formulată într-un fel, unii în alt fel. Aici a fost problema.
Mă simt ca acasă, am mulţi prieteni prin suporteri, acesta este gândul meu, dar acum nu mai este de actualitate, din păcate. Am avut un sezon destul de bun, am fost al doilea golgheter, am reuşit şi multe assist-uri. Circulă foarte multe zvonuri legate de motive, sincer nu ştiu care este adevăratul motiv. Înainte să plec în vacanţă am ajuns la o înţelege cu domnul comandant. Când m-am întors din vacanţă nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu m-am mai simţit dorit!
Opriţa n-a vorbit cu mine că nu mă mai doreşte. Eu mai am vreo 3 promovări la activ, consider 4 cu cea de anul trecut. Din punct de vedere sportiv eu mi-o trec şi pe asta în CV. Eu mi-am dorit să semnăm un contract pe 2 ani şi să îmi închei cariera acolo.
Eu din ce am discutat cu domnul comandant, m-a asigurat de susţinerea dânsului. Pe această cale îi şi mulţumesc, ştiu că m-a dorit. Mai mult nu ştiu unde s-a produs, cine nu m-a dorit sau cine s-a răzgândit. Nu pot să îl spun pentru că nu îl am, nu am ceva concret. Eu nu mă voi retrage pentru că în aceşti doi ani la Steaua mi-am găsit pofta de a juca fotbal”, a declarat Adi Popa la digisport.ro.