Alarmă în Banat!** Poli are nevoie de 10 milioane de euro ca să joace în Liga a II-a! „Clubul se poate desființa!”
Anunțul făcut marți de Iancu a pus pe jar întreaga suflare
bănățeană. „Avem datorii de 20 de milioane de euro la Fisc.
Clubul se poate desființa„, a declarat patronul lui Poli.
În realitate, datoriile sunt doar pe jumătate, dar ele trebuie
plătite până pe 20 august pentru ca echipa să poată începe noul
sezon în Liga a II-a.
Marea problemă a lui Poli o reprezintă controlul efectuat de Fisc
ce a vizat activitatea dintre februarie 2006 și decembrie 2008, în
legătură cu impozitele din venituri salariale. S-a stabilit că Poli
nu a achitat mai multe obligații la stat. În total, clubul
datoarează Fiscului 10 milioane de euro. Totuși, există șanse ca
Timișoara să înceapă campionatul fără a plăti datoria.
„Raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au
fost contestate de club în cursul săptămânii trecute„, a
precizat Mircea Călin. Dacă Poli obține suspendarea sau anularea
deciziei până pe 20 august, va juca cu FC Bihor. În caz contrar,
Fiscul poate dispune de drepturile federative ale tuturor
jucătorilor, iar clubul se poate chiar desființa, după cum a spus
însuși Marian Iancu.
Datorii
la fisc și pentru acest an
„Societatea FC Timișoara figurează în evidențele DGFP Timiș și cu
obligații fiscale datorate bugetului general consolidat. O parte
din aceste obligații provine din declarațiile fiscale aferente
perioadei decembrie 2010 până la zi”, a declarat Mircea Călin,
directorul executiv al Finanțelor Timiș. Acestea însă nu reprezintă
o mare problemă pentru Poli, deoarece există un cont la Trezoreria
Timișoara, care va acoperi datoria tot pe 20 august. „Acolo sunt
banii de pe transferul lui Bourceanu și împrumutul lui Nikolic”,
explică șeful Finanțelor din Timiș.
articol scris de Cornel
Biholari