„Am dus mâna la față și aveam o gaură în nas”. Povestea motivatoare a fotbalistului pe care nici o fractură de piramidă nazală nu l-a scos de pe teren. „Sunt tanc, dar nu se moare din așa ceva”

de Nicu BĂ‚DESCU

Fotbalul românesc este mâncat din interior de scandaluri și războaie purtate de multe ori pentru mize infime în comparație cu energiile pe care acestea le consumă. Tocmai de aceea, poveștile care evocă întâmplări pozitive și au în rol central personaje ce pot fi oricând un exemplu de luptă și devotament merită atenția tuturor.

Sâmbăta trecută, la Chiajna, s-a disputat un meci care pentru cei mai mulți dintre microbiștii din România nici nu a existat: Concordia Chiajna – CSM Reșița (2-1). Pe finalul jocului, când gazdele se chinuiau să conserve o victorie care la un moment dat părea sigură, echipa lui Diniță primește un corner. Mingea e trimisă la colțul lung, căpitanul Alin Dobrosavlevici se înalță și lovește din plin balonul, care se scurge milimetric pe lângă poartă. Imediat, fundașul de 24 de ani cu rădăcini sârbești rămâne întins pe gazon și începe să dea energic din picioare, cu mâinile încleștate peste față. Pentru un luptător recunoscut așa cum e liderul Concordiei, acest gest indica o accidentare gravă.

Scos pe margine, acesta rămâne acolo câteva secunde și țâșnește pe teren ca să nu-și lase echipa suferindă în 10 oameni. Până la final, câștigă două dueluri aeriene, face și o deposedare, iar de fiecare dată când mingea ajunge în jumătatea adversă își așază efectiv nasul cu mâinile. Transportat de urgență la spital la final, află că are fractură de piramidă nazală și că ar fi putut să pățească ceva mult mai grav. După ce ne-am străduit serios să-l convingem să accepte să vorbească după zile în care ne-am izbit de modestia lui, azi îi putem da cuvântul.

ProSport: Dobro, povestește-ne puțin faza cu pricina?
A fost un corner și m-am gândit că până atunci am atacat colțul scurt și nu a ieșit nimic, așa că m-am decis să plec în partea cealaltă, pe lung. Am văzut că mingea vine spre mine, am făcut bătaia, dar nu am vrut să folosesc mâinile ca să nu risc un fault. Am dat cât am putut de tare în minge și am lovit-o cu fruntea, dar, în același timp, cu nasul am lovit capul adversarului și imediat am simțit o durere mare.

Are adversarul vreo vină?
Nu! A fost vina mea 95 la sută, pentru că nu m-am protejat.

„Am dus mâna la față și aveam o gaură în nas”

Când ți-ai dat seama că e ceva grav?
Am realizat că e ceva serios când am dus mâna la față și am simțit că osul nu mai e la locul lui și că aveam o gaură în nas.

Cât de tare te durea?
Durerea a fost doar atunci, pe moment, pentru că în adrenalina meciului m-am gândit doar cum să fac să ajut echipa, că aveam 2-1 și mare nevoie de puncte. Când m-a scos doctorul pe margine, am văzut că Reșița avea un corner și am vrut să intru imediat. Sincer, nici nu m-am mai gândit la lovitură. Aș fi făcut orice era nevoie, am făcut totul din instinct. Trebuia să sar la cap, să bag alunecare. Eu sunt de părere că atunci când te gândești la ce ți se poate întâmpla, fix atunci te lovești. Oricum, probabil ar mai face și alții ce am făcut sâmbătă, că nu sunt eu cel mai viteaz.

Am auzit că le-ai spus prietenilor că ești tanc…
(Râde) Da, sunt tanc, așa mă consider.

„La Călărași nu îmi mai simțeam picioarele așa că am luat stângul în mâini și am lovit mingea ca și cu o crosă”

Ai mai trăit vreo astfel de întâmplare?
Nu e prima dată când simt o astfel de durere puternică. Și sezonul trecut, când am jucat cu Dunărea Călărași împotriva FCSB, am mai trăit ceva asemănător. La un corner, Pufi (n.r. – Bălgrădean) a ieșit în forță pe o centrare și m-a lovit cu genunchiul fix în șold. Efectiv, mi-au amorțit picioarele și nu le mai simțeam. Am fost scos pe margine, dar, la fel, nu mai aveam schimbări și trebuia să apărăm egalul, că era 1-1.

Colegii ce ți-au zis?
Ei nu și-au dat seama că e ceva atât de grav pentru că nu mi-a curs sânge deloc. Sincer, nici eu nu mi-am dat seama că e fractură. Am crezut că doar a sărit osul din loc și am zis „”Ce, mă, îl trage puțin și gata!””” Când jucam la Călărași, Sîrghi a mai avut o astfel de accidentare, dar mai gravă decât a mea, pentru că la el a sărit sângele imediat și l-au scos în secunda doi de pe teren. Eu am avut noroc.

Te-ai gândit în vreun moment că ai putea risca ceva mai grav și că poate ar trebui să nu mai intri?
Știam că trebuie să intru în teren imediat. Nu m-am gândit nicio secundă să rămân pe margine. Dar experiența de la Călărași m-a ajutat să îmi dau seama că nu mai trebuie să rămân fundaș central, să las locul altui coleg. Atunci, am intrat cu picioarele așa amorțite și, la un moment dat, am vrut să degajez o minge, dar nu îmi puteam controla picioarele. Efectiv, a trebuit să iau piciorul în ambele brațe și să o lovesc așa, ca și când aveam o crosă, de s-a dus doar cinci metri mai în față. Oricum, nu ar trebui să se facă mare caz din asta, pentru că nu mi se pare o accidentare incredibilă, nu cred că se moare din așa ceva.

Probabil nu se moare, dar e o poveste frumoasă din care mulți se pot inspira să lupte până la capăt, așa cum ai făcut și tu. De asta îți și mulțumim că până la urmă ai acceptat dialogul și îți urăm sănătate și recuperare ușoară!
Mulțumesc frumos. Ne vedem pe teren în câteva săptămâni.