Au câștigat împreună trofee pentru Steaua,** dar acum se luptă pentru supremație în Vest! „E doar un joc!”
Prietenia legată în urmă cu mai bine de un deceniu între „Roli” și „Roti” durează și acum. Împreună, cei doi transmit suporterilor să se bucure de fotbal și să nu umbrească derby-ul prin violență.
Antrenorul principal de la UTA și secundul de la Poli s-au întâlnit la hotarul ce desparte județele Timiș și Arad, loc aflat la mijlocul distanței dintre orașele Timișoara și Arad.
„Suntem prieteni foarte buni, am avut o perioadă frumoasă la Steaua, am câștigat și două campionate împreună, ne întâlneam zi de zi, pentru că stăteam în același hotel în București. Eram foarte apropiați, e o mare plăcere să mă reîntâlnesc cu el, vom fi prieteni și în timpul meciului de fotbal. Pentru că fotbalul trebuie să fie doar un joc și nimic altceva”,a spus Rotariu, imediat după întâlnirea cu fostul său coleg. Nagy e cu nouă ani mai tânăr decât fostul său coleg și își amintește că Roti i-a fost oarecum un mentor. „Am avut onoarea să joc alături de câțiva fotbaliști care au făcut ceva în fotbalul românesc. Am avut ceva de învățat de la Roti, și pe teren și în afara lui. Are un caracter deosebit, e un om de familie exemplar, sunt mândru că l-am cunoscut”, a declarat antrenorul arădean.
„UTA – Poli, peste Steaua – Dinamo„
Rotariu și Nagy au luptat împreună și în derby-urile cu Dinamo, în perioada 1996-1998, când au fost colegi la Steaua. „Marius Lăcătuș, când era la Arad. spunea că nu există un derby UTA – Poli, ci doar Steaua – Dinamo. Eu zic că sigur există, am participat ca jucător în 2002, cu acea nebunie de 4-3, stadionul era arhiplin. Eu zic că se ridică la nivelul acelor derby-uri bucureștene, jucate în cuplaj, pe ”, a afirmat antrenorul arădean. „Steaua – Dinamo este derby-ul bucureștenilor, dar pentru mine, ca bănățean, Poli – UTA, indiferent în ce eșalon se joacă, e un derby care depășește Steaua – Dinamo. Toată lumea din Banat așteaptă acest joc”, a spus Rotariu, careîși dorește, la fel ca Nagy, o comportare cât mai pașnică a suporterilor. „Mi-aș dori ca această rivalitate să fie pur fotbalistică, pe teren să fie un fairplay desăvârșit, iar în tribună fiecare să își susțină echipa și să nu existe incidente”, a spus antrenorul secund al lui Poli.
„Îmi doresc ca spectatorii să își susțină fiecare echipa favorită și cel mai bun să câștige. Să nu depășim limita unui meci de fotbal”
Roland Nagy, antrenor UTA
„Fotbalul este frumos atunci când lumea din tribună aplaudă și încurajează și nu se întâmplă lucruri regretabile”
Iosif Rotariu, antrenor secund Poli
4 trofee au cucerit „Roti” și „Roli” în cei doi ani în care au fost colegi: două titluri, o Cupă a României și o Supercupă
25 de selecții are Rotariu la prima reprezentativă a României
Nagy: „Poli e favorită”
Antrenorul „Bătrânei Doamne” recunoaște că Timișoara are un lot mai valoros decât cel pe care îl antrenează el. „Chiar dacă există rivalitate între aceste două orașe, e important de menționat că la Timișoara au fost niște performanțe importante în ultimii ani. Poli dispune de un lot care e peste nivelul Ligii a II-a, dar la un asemenea joc, sper că atitudinea și ambiția va conta enorm. Favorită e Poli Timișoara, dar într-un derby, poate că se va nivela valoarea celor două loturi. Cei unsprezece care vor fi în teren trebuie să aibă o atitudine exemplară”, a declarat Nagy.
Rotariu: „Nu a fost blat la Paris”
Nagy și Rotariu au jucat pentru Steaua în acel 0-5 din 1997 de la Paris, cu PSG, în care bucureștenii au pierdut calificarea în grupele Ligii Campionilor. „A fost unul dintre eșecurile dureroase din cariera mea de jucător. Dacă ar fi în ziua de azi, cred că m-aș concentra altfel și nu cred că ne-ar mai bate ei cu 5-0. Aș vrea încă odată să transmit că acel meci s-a jucat numai pe terenul de fotbal, chiar dacă s-a speculat că ar fi fost ceva necurat. În acel meci am fost căpitan de echipă, Lăcătuș era suspendat, ne-a lipsit și Adrian Matei, piese importante, iar PSG avea jucători foarte buni”, a spus Rotariu.