Australianul Baird revine la FC Universitatea Craiova

Atacantul australian Michael Baird va juca din nou pentru FC Universitatea Craiova, el semând un contract valabil pe următoarele două sezoane cu gruparea condusă de Adrian Mititelu, informează site-ul oficial al clubului din Liga a II-a.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani se va alătura lotului condus de tehnicianul Nicolo Napoli începând cu antrenamentul din această seară.

Michael Baird a mai evoluat pentru Universitatea Craiova în perioada ianuarie 2006 – ianuarie 2010. În ultimii ani, el a jucat la formațiile Perth Glory (Australia), Central Coast Mariners (Australia), Sabah FA (Malaysia) și Peninsula Power (Australia).

MEDIAFAX

Publicat: 29 08. 2013, 12:57
Actualizat: 29 08. 2013, 12:58