Avem români** în Anglia!
Laurențiu Brănescu, de la CSM Rm. Vâlcea, a reușit la numai 15
ani ceea ce Goian sau Rădoi nu au făcut: un transfer în Anglia, la
Aston Villa, acolo unde România nu mai are reprezentant din sezonul
2004-2005, când Contra juca la West Bromwich Albion.
În ultima vreme, România a început să-și exporte fragede talente
în vestul Europei pe bandă rulantă și pare să nu se oprească.
Daminuță, Stoian, Keșeru, Alibec sunt doar câteva nume, poate cele
mai rezonante. Laurențiu Brănescu e următoarea marfă la export. La
15 ani are aproape doi metri (1,93 m mai exact). În plus, este
component al loturilor ’92, ’93 și ’94 ale naționalei României.
Argumente insuficiente, care nu au atras prea mult piața din
România. Doar Marian Iancu l-a vrut la Timișoara, dar negocierile
s-au întrerupt undeva, pe la jumătate.
A
debutat în Liga a
II-a
După ce a debutat pentru CSM Râmnicu Vâlcea atât în Cupa
României, cât și în Liga a II-a, la 15 ani, șase luni și 10 zile,
cel numit de colegi „Păsărilă” a părăsit România cu direcția
Anglia. El a plecat ieri-dimineață spre Birmingham, împreună cu
impresarul său, Cristi Buturugă, iar după ce va efectua o serie de
controale medicale va semna contractul cu Aston Villa, ocupanta
locului 6 din sezonul trecut al Premier League.
„Cel mai talentat
portar din Europa”
„L-au vrut echipe de top din Italia și încă vreo
două-trei din Anglia. Cei de la Villa au fost cei mai rapizi și
serioși”, a spus Cristi Buturugă, fost portar și el, care
mai are la activ și transferul lui Alibec la Inter. Buturugă a mai
adăugat un amănunt interesant despre „afacerea
Brănescu”:„Cei de la Aston Villa au trimis după el la peste
zece meciuri. Așa au aflat că este urmărit de mai multe cluburi și
că este considerat cel mai bun portar din generația lui din
Europa”.
Englezii l-au urmărit și săptămâna trecută, la meciul
România-Spania, din preliminariile Under 17. Nu am discutat încă
despre un preț pentru Brănescu, așteptăm oferta lor
Florin Verigeanu, director general CSM Rm. Vâlcea
Pătulea
joacă în liga a
III-a
Premier League este un campionat interzis românilor în ultimii
ani. Adrian Pătulea (foto) este singurul român care evoluază în
prezent în Anglia, însă în liga a treia, la Leyton Orient. Românul
a ajuns la Orient, cu care a semnat un contract pe doi ani pe 23
iunie 2009, de la Lincoln City (liga a patra). În prima ligă din
Anglia au evoluat în trecut Mutu, Contra, Ilie Dumitrescu,
Răducioiu, Ganea sau Gică Popescu.
Alți
portari români în
Europa
Portarii români sunt la mare căutare în Europa. AS Roma l-a
transferat de curând pe Lobonț. La Udinese sunt legitimați doi
juniori români: Alin Bucuroiu și Alberto Cobrea. Tot în Italia, în
Serie B, la Piacenza, joacă George Vîrtopeanu. Bogdan Moldovan
joacă pentru echipa a doua a lui Espanyol Barcelona, în liga a
treia din Spania.