Basarab Panduru a criticat în termeni duri situația de la CSA Steaua, club blocat în Liga 2 din cauza formei de organizare.
CSA Steaua nu are, pentru al treilea an la rând, drept de joc în Superliga, iar Basarab Panduru nu s-a mai abținut. Fostul fotbalist le-a transmis un mesaj dur conducătorilor grupării din Bd. Ghencea, pe care îi acuză că nu reușesc să găsească soluții pentru a promova în primul eșalon.
„Ai o posibilitate să promovezi și nu vrei să faci nimic. Aici nu prea înțeleg. De ce nu se face nimic? Dacă îmi spuneai nu se poate, aia era, nu așteptam nimic, dar sunt soluții, se poate face o asociație și să ai drept de promovare.
În primul an am zis, hai, că asta e, în doilea an deja nu-ți mai convenea. Acum nu mai convine nimănui, și pe bună dreptate să nu-ți mai convină, că nu mai înțelege nimeni nimic.
Ce să înțeleg eu? Băi, fraților, vreți sau nu vreți?! Se poate sau nu se poate? Am ajuns la al treilea an, ce facem? Tot ne dai speranțe, dar nu se întâmplă nimic. Ceva nu e în regulă”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
Șefii CSA Steaua s-au aflat în discuții cu diverși posibili investitori în această vară, însă negocierile nu s-au concretizat, iar elevii lui Daniel Oprița vor petrece încă un sezon, al treilea consecutiv, fără drept de promovare în Superliga.
Gigi Becali, aflat în război direct cu CSA Steaua pentru palmares, se amuză pe seama situației din Bd. Ghencea și spune că „militarii” nu vor reuși, în acest sezon, nici măcar să prindă un loc în play-off.
„Nu mai intră în play-off. Au fost 30 de inşi pe Ghencea. Au făcut stadion de 100 de milioane şi merg 30 de inşi. Le e frică, ştiţi de ce? Pentru că ei nu îşi pot justifica banii cheltuiţi, aproximativ 20 de milioane de euro.
Ca să dea salarii, trebuie să ia jucători! Cum să justifici? Acolo sunt nişte oameni, care vin la birou, se angajează de bună credinţă ca să pună o pâine pe masă la familie.
Ei nu ştiu când s-au angajat că se angrenează într-o construcţie penală, fără să îşi dea seama. Iar când vine ancheta, nu mai ţine cont de cine ce a făcut. Şi oamenii pot face puşcărie nevinovaţi.
Începe Dumnezeu să le facă dreptate. M-au hingherit într-un hal fără de hal. Ba să jucăm la Buzău, la Giurgiu. În condiţiile în care s-a făcut stadion de 100 de milioane de euro. În situaţia în care generalii, miniştrii au semnat şi am preluat echipa pe Hotărâre de Guvern.
A semnat Adrian Năstase, miniştri de Armată. De acolo am preluat”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER