Marți seară, baza ProRapid a rămas în beznă pentru neplata facturilor către regia de electricitate, în ciuda faptului că șefii au încercat să rezolve problema. Oficialii rapidiști au plătit o restanță în valoare de 9.000 de lei, dar au aflat că sunt datori în continuare cu încă 30.000 de lei, astfel că alimentarea cu curent a stabilimentului din cartierul Străulești a fost sistată. Jucători ai Rapidului, printre care Ciprian Selagea, Alexandru Iacob și Vlad Gordin, care sunt cazați la ProRapid, au petrecut noaptea pe întuneric și au șanse destul de mari să vadă și seara de miercuri tot la lumina lumânării.
Pentru că lipsa de condiții nu le-a permis jucătorilor să se antreneze normal la baza de pregătire a grupării giuleștene, aceștia au efectuat mișcarea programată pentru dimineața zilei de astăzi la Mogoșoaia. Surse ale ProSport au dezvăluit că, în semn de protest, jucătorii nu vor intra în cantonament pentru meciul cu SC Bacău, programat joi, de la ora 18:00.
Moldovan îi scoate la masă Pentru a mai îndulci puțin din amarul fotbaliștilor rapidiști, antrenorul Viorel Moldovan le-a promis acestora că îi va scoate la masă la restaurantul unui prieten din localitatea Mogoșoaia. Tratația va fi plătită de tehnicianul giuleștean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER