După ce acum două luni a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală în cazul transferului lui Mihai Costea la FCSB, Adrian Mititelu a mai primit o condamnare, de 5 ani de zile cu executare, într-un alt proces, fiind acuzat de evaziune fiscală în formă continuată.
Sentinţa în cazul lui Adrian Mititelu nu este definitivă, putând fi atacată la o nouă instanţă.
Patronul celor de la FC U Craiova este momentan la închisoare, după evaziunea fiscală în cazul transferului lui Mihai Costea la FCSB.
„Condamnă pe inculpatul Mititelu Adrian Marin la pedepsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infractiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.65 alin.2 din Codul penal din 1969 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a ?i lit.b din Codul penal din 1969, interzice inculpatului Mititelu Adrian Marin, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b din Codul penal din 1969 contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă şi prin sentinţa penală nr.82/13.02.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5997/63/2016 definitivă prin decizia penală nr.1364/5.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, inculpatul Mititelu Adrian Marin urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare”, se specifică în sentinţa anunţată astăzi de Tribunalul Dolj.
Adrian Mititelu a mai primit azi o lovitură, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare și în dosarul Mihai Costea! Patronul celor de la FC U Craiova a fost acuzat de evaziune fiscală și înșelăciune, după transferul atacantului la FCSB, în 2011.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER