Bud, pe loc
Aflată pe locul 9 la finalul turului, dar având ambiții de promovare, Liberty este activă pe piața transferurilor.
Lui Cristi Bud (foto) îi expiră azi termenul dat de club prin care poate pleca de la echipă în cazul în care se vor achita pe el 250.000 de euro plus TVA, sumă plătibilă într-o singură tranșă. „Nu avem nicio ofertă până acum pentru Bud, nici de la Mediaș pentru un împrumut”, a declarat vicepreședintele Cătălin Sărmășan. Păstrarea golgheterului nu este singurul succes al oficialilor salontani. Ungurii Salamon Miklos (34 de ani, Paks), Balasko Ivan (30 de ani, Paks) și Bolcsfoldi Victor (20 de ani, Fehervar) au semnat contracte valabile până în vară, iar belgianul de origine congoleză Joel Ngadrira (21 de ani, Malines) a semnat pe trei ani.
Altfel, antrenorul Gheorghe Ghiț îi testează de ieri pe senegalezii Gadio El Hadji Demba (23 de ani, atacant) și N’Doye Mamme (24 de ani, portar). Cei doi vor juca și în meciul-școală de azi, la finalul căruia Ghiț va alege lotul pentru primul cantonament.
Â
Nicolae MIHALCEA