Peste o săptămână, AC Universitatea își va strânge rândurile, pentru începerea pregătirilor. Mihai Roșca, Costel Bogoșel și Sandu Țamboi vor conduce primele ședințe de pregătire la Arad, după care se va pleca în primul cantonament al verii.
Așa cum era de așteptat, conducerea clubului a decis ca prima pregătire centralizată să aibă loc în Ungaria, acolo unde, de altfel, echipa s-a pregătit și în iarnă. Condițiile oferite în țara vecină sunt excelente, iar costurile sunt tentante pentru orice grupare. Mai mult, ACU va beneficia în Ungaria și de jocuri de verificare cu echipe puternice, cea mai importantă anunțându-se a fi cea cu Debrecen.
Plecarea în Ungaria este preconizată pentru mijlocul lunii iulie, după două săptămâni de acomodare la efort în Arad. Cert este că Geta Onu i-a oferit antrenorului un lot echilibrat pe posturi, iar dacă se va reuși și achiziționarea a patru juniori de la CS Atletico, atunci se poate spune că ACU nu va trebui să aibă emoții în toamnă în Liga a II-a.
Din nefericire pentru gruparea studențească, negocierile cu Alexandru Meszar sunt greoaie. În cazul în care nu se va reuși transferul celor patru juniori de la Atletico, atunci conducerea de la AC Universitatea va fi nevoită să intre în negocieri cu ale grupări din afara județului. Altfel, să mai spunem că la nivelul seniorilor campania de achiziții e aproape finalizată.
În această perioadă, Geta Onu a reușit să-i convingă pe Călin Bota și Cristi Luca să evolueze cel puțin două sezoane la AC Universitatea, iar Pășcălău și Claudiu Balaci și-au pus semnătura pe noi contracte cu gruparea studențească. Singurul fotbalist care nu va începe pregătirea peste o săptămână este Adrian Negrița, care a suferit o intervenție chirurgicală în Ungaria și va trebui să aștepte o perioadă până va călca din nou pe iarbă.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER