Câmpeanu, confirmat oficial la „U” Cluj
Oncos va avea doi reprezentanți în noul CA, iar Impact și Consiliul Local câte unul. Mâine se va stabili organigrama executivă a clubului. Mult așteptata Adunare Generală a Acționarilor a avut loc ieri, dar a fost lipsită de decizii spectaculoase. S-a stabilit instaurarea lui Remus Câmpeanu (foto) în funcția de președinte CA, iar Oncos, principalul acționar, și-a numit reprezentanții în Consiliul de Administrație. „Am mai fost președinte între 1975 și 1989, dar era mult mai ușor pe atunci. Eu aș propune ca obiectiv locurile 1-6. Nu aș face un obiectiv principal din promovare, dar obligatoriu peste doi ani trebuie să promovăm“, a declarat Remus Câmpeanu. Consiliul Local și Impact nu i-au numit încă pe cei care îi vor reprezenta în noul CA la „U“ Cluj. Mihai Drăgotoiu, reprezentantul Impact, acuză politica Oncos și spune că noul acționar este depășit de situație. „Am lipsit de la ședință pentru că am fost reținut la București. Nu am discutat încă despre U Cluj, dar degeaba suntem chemați la ședințe pentru că nu ni s-a prezentat un plan. Prima oară trebuie stabilit un buget și un plan de redresare și abia apoi să se discute despre organigrame“, a declarat Drăgotoiu.