Municipal Câmpina este în situția de a renunța la participarea în eșalonul secund, din motive financiare! Asta deși, echipa antrenată de Petre Gigiu nu stă deloc rău în meciurile amicale, unde are o serie pozitivă greu de egalat: opt meciuri și tot atâtea victorii, trei dintre ele fiind obținute în meciuri jucate contra unor echipe de eșalon secund!
Așa s-a întâmplat și sâmbătă, când, elevii lui Gigiu au învins în meciul cu FC Târgoviște, joc ce ar putea fi chiar ultimul pentru ei sub această titulatură, dacă luni, în urma unei ședințe la Primăria Câmpina nu se vor acorda fonduri financiare suficiente pentru continuarea activității. Cel mai probabil, locul Câmpinei în liga a II-a va fi preluat de retrogradata Dunărea Galați, al cărei antrenor și președinte, Auraș Brașoveanu a și fost prezent la meci, acesta dorind și să transfere câțiva jucători. „Am închis taraba” a spus Chițu, principalul acționar al echipei, care este, deja, președinte la CSM FC Ploiești!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER