Care e cel mai bun antrenor cu care ai lucrat? Pancu n-a stat pe gânduri: „Am fost privilegiat”

This browser does not support the video element.

Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, a vorbit la ProSport Live despre antrenorul care l-a marcat cel mai mult în perioada în care activa pe post de jucător.

Prezent în studioul ProSport Live, Daniel Pancu a recunoscut că Mircea Lucescu l-a influențat cel mai mult de-a lungul carierei: „Antrenorul cu care am câștigat singurele campionate: Mircea Lucescu. Fiecare antrenor are stilul lui, dar păstrez influențe de la nea Mircea. Modul în care pregătea echipa, modul în care se impunea în fața jucătorilor… Am fost un privilegiat, atât eu, cât și ceilalți colegi ai mei. De vorbit e ușor, dar până nu lucrezi să vezi despre ce e vorba, n-ai cum să înțelegi”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live.

Antrenorul de 74 de ani și Daniel Pancu au lucrat la Beșiktaș, unde au câștigat titlul, în 2003. Ultima oară, Mircea Lucescu a antrenat selecționata Turciei. Lucescu a fost instalat la conducerea primei reprezentative a Turciei în vara lui 2017 și mai avea contract până în iunie 2019, dar bilanțul său (4 victorii, 6 remize și 7 eșecuri) i-a determinat pe șefii federației să-l demită. Antrenorul român a fost declarat principalul vinovat, inclusiv de către presa turcă, de eșecul din Liga Națiunilor, competiție în care națională „ienicerilor” a retrogradat în Seria C.

Mircea Lucescu a câștigat 43 de trofee în cariera de antrenor, fiind cel mai titrat tehnician român:

Corvinul Hunedoara

  • Divizia B (1): 1979-80

Dinamo

  • Divizia A (1): 1989-90
  • Cupa României (2): 1985-86, 1989-90

Brescia

  • Serie B (1): 1991-92
  • Cupa Anglo-Italiană (1): 1993-94

Rapid

  • Divizia A (1): 1998-99
  • Cupa României (1): 1997-98
  • Supercupa României (1): 1999

Galatasaray

  • Supercupa Europei (1): 2000
  • Süper Lig (1): 2001-02

Beșiktaș

  • Super Lig (1): 2002-03

Șahtior Donetsk

  • Cupa UEFA (1): 2008-09
  • Campionatul Ucrainei (8): 2004-05, 2005-06, 2007-08, 2009-10, 2010-11, 2011-12, 2012-13, 2013-14
  • Cupa Ucrainei (6): 2003-04, 2007-08, 2010-11, 2011-12, 2012-13, 2015-16
  • Supercupa Ucrainei (7): 2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015

Zenit

  • Supercupa Rusiei (1): 2016
Publicat: 07 09. 2019, 16:18
Actualizat: 07 09. 2019, 16:19