Cătălin Hlistei, cel mai în formă jucător al Rapidului, prins dopat! ANAD a pornit deja o investigație
Cătălin Hlistei (26 de ani), cel mai în formă fotbalist al Rapidului în acest sezon, a fost depistat dopat. Jucătorul a făcut un test antidoping și a primit vestea imediat după partida cu ACS Comuna Recea, în care a marcat.
ACS Comuna Recea – Rapid s-a terminat cu scorul de 2-1, aceasta fiind o înfrângere rușinoasă pentru formația giuleșteană, văzută deja favorită la promovarea în Liga 1.
Conform Telekom Sport, Hlistei a picat testul antidoping și va merge luni dimineața, pe 28 septembrie, la ANAD pentru a da declarații, în încercarea de a se stabili exact contextul în care a ajuns să consume substanța interzisă.
Cătălin Hlistei, prins dopat. Investigația în cazul său este abia la început
Momentan nu se știe exact cu ce substanță a fost depistat pozitiv Cătălin Hlistei, investigația în cazul lui Fiind abia la început.
Hlistei a reușit să înscrie, în acest sezon, cinci goluri în cinci partide pentru Rapid.
Patronul Rapidului, în stare de şoc după ce golgheterul a fost prins dopat
Șoc la Rapid! Cătălin Hlistei a fost prins dopat, iar Victor Angelescu, patronul giuleștenilor, a confirmat că fotbalistul va ajunge mâine la ANAD.
Angelescu se teme de ce e mai rău după ce Hlistei a fost depistat pozitiv la un test antidoping, vestea fiind primită de fotbalist după ce Rapid a pierdut sâmbătă pe terenul celor de la Comuna Recea, scor 1-2.
„Suntem șocați! Am înțeles că lui Hlistei i s-a descoperit în organism o substanță, dar nu știm despre ce este vorba. Mâine a fost convocat de urgență la ANAD, el și doctorul nostru. În acest campionat nu a facut niciun control. E vorba de campionatul trecut. Vă dati seama ca suntem foarte speriați. Vom afla mâine mult mai multe lucruri”, a spus Victor Angelescu, pentru ProSport.
Rapid l-a adus pe Cătălin Hlistei de la Sportul Snagov, liber de contract. Fotbalistul mai are contract cu giuleștenii până în vara lui 2021.