Chiar dacă echipa de suflet a orașului joacă în liga secundă, la Timișoara e sărbătoare în aceste zile. Ziua de 4 decembrie a fost una specială pentru orice om care simte ceva pentru Poli, fie că are 81 sau 19 ani.
Petre Curcan s-a născut la Târgu Jiu, în 20 aprilie 1930, dar s-a stabilit la Timișoara de când a devenit student. Este cu câteva luni mai în vârstă decât colegul său de echipă din anii ’50, Ilie Gârleanu. A fost portarul echipei timișorene timp de 14 ani. L-am vizitat pe bătrânul polist împreună cu unul dintre cei mai tineri componenți ai echipei antrenate în acest sezon de Vali Velcea, Marian Fuchs (19 ani). Pe măsură ce domnul Curcan ne povestea viața lui de fotbalist, cu amănunte din ce în ce mai frapante, fotbalistul în devenire îl asculta cuminte, nevenindu-i să creadă ce lucruri se puteau întâmpla în perioada aceea tulbure de după război.
Atras de facultate, convins de bănățence
„Eram la Târgu Mureș, cu lotul național de juniori, unde am fost urmăriți de vreo 30 de antrenori, începând cu Cibi Braun. De acolo a vrut să mă ia Juventus București, dar nu mi-a plăcut Bucureștiul. Atunci au venit cei de la Timișoara și mi-au spus că intru la ce facultate vreau. Eu am spus că vreau să fiu medic. , mi-au spus. Am venit și am căzut cu brio. (râde) Apoi am făcut pregătire un an de zile și am intrat la Institutul Politehnic” – așa a ajuns Petre Curcan la Timișoara.
Dacă școala a fost cea care l-a atras în Banat, altele au fost motivele care l-au determinat să rămână în această zonă. „Când am ajuns în Timișoara, primul popas a fost la Sari Neni (n.r., o casă de toleranță celebră în acele vremuri). Am ascultat niște melodii frumoase, din alea de of la inimă, au mai băgat una oltenească… Pe urmă, am cunoscut o studentă de la construcții, prima mea logodnică. Am stat cu ea patru ani, după aceea m-am întâlnit la Reșița cu fosta mea soție, care e cea mai mare pierdere din viața mea”, a mărturisit fostul portar al echipei care în acei ani se numea Știința.
A plecat cu scandal de la Dinamo
După ce a terminat facultatea, Petre Curcan a jucat o scurtă perioadă pentru Dinamo București. Modul în care l-au convins să semneze, dar și felul în care a plecat de la echipa Ministerului de Interne sunt demne de consemnat.
„Prin ’54 m-a luat de pe stradă Securitatea, m-au dus cu mașina până la Lugoj, de unde am luat acceleratul de București. În gară mă aștepta un un colonel, nu mai știu cum îl chema și m-a dus la club, unde mă aștepta un general. M-au întrebat ce pretenții am. Eu le-am spus că vreau să rămân la Poli, că soția mea e profesoară la Timișoara. Ei mi-au dat un apartament pe Victoriei, vizavi de fostul C.C. și un salariu de m-au pus la pământ: 4.000 de lei. Un salariu mediu era atunci de șase-șapte sute de lei. Am jucat trei meciuri la ei în poartă și le-am câștigat pe toate. Când am jucat la Arad, cu UTA, au venit druckerii lui Poli la meci m-au scuipat de sus până jos, m-au huiduit, m-au făcut trădător. Nu am mai vrut să joc la Dinamo și am avut o discuție cu Angelo Niculescu, antrenorul de atunci. I-am spus: . Imediat după aceea, a trebuit să plec de la Dinamo și am fost suspendat pe viață din sport. M-am întors la Timișoara și până la urmă s-a rezolvat, am putut să joc din nou”, a spus fostul goalkeeper al Științei.
„În Timișoara, bineînțeles, nu am fost primit cu brațele deschise. Eram persona non grata în oraș, se zicea că sunt trădător, dar aceste lucruri au încetat după ce am început din nou să joc pentru Poli”, a completat Petre Curcan.
Deplasări cu clasa a treia
Omul care a apărat 14 ani poarta lui Poli spune că viața de student era grea în acele vremuri, lucru pe care îl simțeau chiar și cei care jucau fotbal. „Nu eram un student eminent, dar eram integralist. Nu erai privilegiat atunci dacă jucai fotbal. Unii profesori chiar închideau ușile când auzeau de fotbaliști. Plecam vineri în deplasări cu clasa a treia, cu valize de lemn. La un moment dat, după un meci la Târgu Mureș, unde am câștigat, ne-am enervat și am aruncat valizele alea. Apoi ne-au cumpărat niște sacoșe”, își amintește Petre Curcan.
Promisiunea lui Fuchs: al treilea trofeu
„Sunt foarte mândru că joc pentru o echipă cu o istorie atât de bogată și cu suporteri atât de mulți. Poli face 90 de ani și ar fi extraordinar dacă am câștiga Cupa României” – asta a spus Marian Fuchs. Tânărul mijlocaș care luna trecută a marcat primul său gol pentru Poli are mult mai puține lucruri de povestit decât Petre Curcan, însă a sintetizat perfect care este datoria actualilor jucători în alb-violet față de Timișoara fotbalistică și față de generația anilor ’50: un trofeu. Unul pe care bănățenii îl tot așteaptă dinainte ca el, Marian Fuchs, să se nască.
„Studenții din București țineau cu noi”
Știința Timișoara a reușit, în sezonul 1957-58, să câștige în deplasare cu Dinamo, cu scorul de 6-2. „Când am ajuns acolo, pe cine întâlnim pe teren ca adversar? Pe fostul nostru coleg, Remus Lazăr. El plecase acolo pentru că logodnica lui era rudă cu fostul ministru, Bodnăraș. Înainte de meci, care s-a jucat pe Republicii, i-am zis lui Lazăr: . A fost praf tot meciul, n-a jucat nimic. Era sărbătoare în București când îi băteam. Mii de studenți ne susțineau”, a spus Petre Curcan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER