Clubul Farul și sindicatul fotbaliștilor vor face subiectul unui proces în penal pentru a se stabili cine a semnat în fals pe documentele fotbalistului Andrej Rastovac.
În urmă cu două săptămâni, ProSport dezvăluia faptul că slovenul Andrej Rastovac, care până în tur a evoluat la Farul, reclamă faptul că diriguitorii echipei constănțene au comis un fals în acte, semnând în locul său pe un acord de reeșalonare a plăților. Scandalul dintre sindicatul fotbaliștilor (AFAN) și Farul a atins apogeul în aceste zile. Constănțenii prin vocea patronului echipei, Giani Nedelcu, nu neagă că e vorba de un fals, dar susțin că falsul aparține celor de la… AFAN. „În decembrie, între noi și Rastovac s-a făcut un act prin care eșalonam datoria clubului față de jucător. Pe acel acord a semnat cineva de la AFAN în locul jucătorului! Acela este, de fapt, falsul!”.
Se va face anchetă penală!
La rândul lor, cei de la AFAN susțin că falsul e reprezentat de un al doilea acord, încheiat la începutul lui aprilie, Rastovac informând prin mail, tocmai din Australia, unde joacă acum, că nu a semnat și că i-a fost falsificată iscălitura de către cei de la Farul! „Vom deschide un proces penal! Angajăm un avocat la Constanța și o să dăm în judecată Farul, la solicitarea jucătorului. Așa se va vedea cine și cum face falsuri!”, susține Emilian Hulubei, vicepreședintele AFAN. Prin actul de reeșalonare a drepturilor sale contractuale, Rastovac a fost de acord să nu se execute hotârărea Comisiei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF prin care Farul nu ar mai fi fost programată la meciurile din Liga a II-a pentru că nu a aplicat decizia de a-și achita datoria față de fostul său fotbalist. Practic, a fost actul care a menținut-o pe Farul în competiție!
„Se poate vedea după extrasul de cont că îi plătim tot lui Rastovac. Mai avem doar o rată de 7.000 de euro pe 12 mai!” Giani Nedelcu, patron Farul
„Rastovac va cere o anchetă, pentru falsul făcut” Emilian Hulubei, vicepreședinte AFAN
Rastovac juca la pariuri?
Giani Nedelcu susține că Andrej Rastovac era un împătimit al pariurilor, jucând frecvent online, lucru care poate fi dovedit cu extrasele de cont ale lui Rastovac! Or, a juca la pariuri este interzis fotbaliștilor. Altfel, ieri, Farul a pus la dispoziția ProSport documentele bancare prin care face dovadă că, fals sau nu, a respectat termenele de virare a banilor către sloven.
Semnătura despre care AFAN susține că a fost falsificată la Farul
Semnătura despre care Farul susține că a fost falsificată la AFAN
Mai sunt și alții!
Andrej Rastovac nu este singurul care reclamă că persoane din conducerea Farului i-au falsificat semnătura pe înscrisuri oficiale. Un alt fost fotbalist al constănțenilor, Vasile Păcuraru, spune că și el a pățit același lucru.
„Am fost la notar și am obținut o hârtie oficială prin care susțin acest lucru! Este clar un fals și în documentele mele! Se poate oricând dovedi. Dacă se va face o anchetă, voi cere și eu să fie verificate hârtiile care mă privesc”, spune Păcuraru.
Tot la reeșalonare apar probleme!
Acesta a jucat la Farul între 2004 și 2010, a plecat în urma unui litigiu câștigat la FRF, în urma căruia Farul era obligată să-i achite 5.800 de euro, sumă reeșalonată până în decembrie. Ulterior, a apărut un act prin care Păcuraru se declară de acord cu o nouă reeșalonare până în iunie 2011. Despre acest al doilea acord, fotbalistul susține că e un fals făcut de clubul Farul! „Vor mai apărea și alți fotbaliști care vor susține că li s-au falsificat semnăturile” Vasile Păcuraru, fost fotbalist Farul
„Fotbaliștii mereu au ceva de cerut, fie că merită, fie că nu! Să meargă toți și să ceară expertiză grafologică. Noi suntem în regulă” Giani Nedelcu, patron Farul Constanța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER