Știința a fost surclasată de o echipă superioară la toate capitolele. Ceahlăul nu a avut nicio emoție în fața unei formații înființate în pripă. La pas. Astfel poate fi caracterizată victoria echipei nemțene în meciul de ieri. Doar 14 minute i-au trebuit Ceahlăului să perforeze poarta lui Nedelcu, Daniel Barna punctând cu capul din centrul careului. Prima repriză nu a fost decât o joacă de-a șoarecele și pisica, cu nemțenii în rolul felinei, singura problemă a Științei fiind să nu primească multe goluri, ceea ce a și reușit.
Nu același lucru se poate spune și după pauză, când, la trei minute de la reluare, Eugen Cebotaru a marcat, tot cu capul, din preajma punctului cu var, în urma unei centrări a lui Vinicius Fabron. După al doilea gol, oaspeții le-au permis și gazdelor să paseze puțin, preferând un joc la așteptare, ceea ce le-a adus și a treia reușită. Autor, nou-intratul Joseph Afusi, din ultimele minute, care a dat și golul ce a stabilit scorul final.
Iulian Capeti e supărat Omul de afaceri nemțean a declarat că jocul unor fotbaliști ai Științei a lăsat mult de dorit. Fără a oferi vreun nume, Iulian Capeti a ținut însă să ofere un detaliu semnificativ în ceea ce privește identitatea acestora. „Jocul nu m-a mulțumit deloc. Nu mă așteptam să facem noi mare lucru, dar trebuie să spun că m-au dezamăgit jucătorii cu experiență pe care i-am adus tocmai pentru a compensa lipsa de omogenitate a lotului (n.r. – Ciobanu, Ganea, Trofin, Turcu)”, a declarat omul de afaceri. În continuare, Iulian Capeti a dezvăluit dorința sa în ceea ce privește parcursul Științei. „Deocamdată nu îmi doresc altceva decât să nu pierdem multe meciuri, pentru că doar din etapa a zecea cred că putem spune că avem un lot cât de cât omogen”, au fost cuvintele acestuia. Ciocoiu:„Nu ne puteam a;tepta la mai mult“ Noul președinte Cristi Ciocoiu consideră înfrângerea justă.
Te așteptai la altceva? Nu, nici nu aveam cum. Echipa a fost înființată de aproximativ zece zile, iar abia aseară târziu am finalizat toate actele, așa că îți dai seama că nimeni nu putea spera la mare lucru.
Cum ați format o echipă într-un timp atât de scurt? Sincer, nici eu nu știu. A fost o mare provocare, pentru că la ora actuală toți jucătorii au deja angajamente și pot spune că este o mare performanță să închegi un lot în timp scurt.
Aveați șanse dacă echipa era formată mai din timp? Nu se pune problema. Nu trebuie să uităm faptul că Ceahlăul a evoluat sezonul trecut în Liga I și este o grupare cu mare experiență la nivelul primului eșalon. Au fost net superiori și nu puteam emite pretenții. Au fost și voci care au acuzat faptul că motivul înființării a fost să se creeze cu orice preț concurență pentru FCM. Știu ce gândesc unii, dar nu se pune problema. Nu cred că se poate gândi cineva că noi încercăm să facem rău fotbalului băcăuan. Acum sunt două echipe în Liga a II-a și acest fapt în sine reprezintă un pas înainte.
Cristi Ciocoiu
" Știința este o echipă în formare, așa că nu pot spune că nu am avut nicio emoție. Sper să menținem acest ritm și în continuare. "– Gheorghe Ștefan, patron Ceahlăul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER