Cel mai lung aut

Concordia a secat fântânile și a ars câmpurile în fața celor de la FC Ploiești, făcând tot posibilul în meciul de ieri pentru a-și apăra avantajul de un gol.

Finalul meciului de la Chiajna a fost incendiar. În ultimele minute, la scorul de 2-1, spectatorii și oamenii de ordine au început să arunce mingi pe teren, în timp ce se juca, pentru a determina întreruperea meciului de către centralul brăilean Ionel Ivan. Acesta i-a dat „galben” lui Bogdan Vintilă, pentru trageri repetate de timp, în min. 80. Apoi a venit autul care a durat peste trei minute și a provocat două eliminări la gazde!

Mai întâi Pătru, care avea un avertisment, s-a dus să repună mingea în joc, dar a întârziat excesiv până a luat al doilea „galben”. Ieșirea lui de pe teren a durat din minutul 87 până în minutul 89, dar nebunia nu s-a oprit aici. Juniorul Pop, care avea la rându-i un avertisment, a urmat exemplul colegului său, astfel că a luat și el al doilea „galben”! În total s-au scurs vreo cinci minute, dar și meciul a fost prelungit cu tot atâtea minute.

Au câștigat în nouă jucători

Cu doi oameni în minus, Concordia a rezistat eroic, defensiva aruncând mingile cât mai departe de poarta lui Vintilă. A fost 2-1 după un meci spectaculos, pentru gazde marcând Diniță (50 – șut de kinogramă la vinclu) și Stativă (54), iar pentru oaspeți Lemnaru, la debutul său (min. 68). Ambele echipe au fost nemulțumite de arbitraj, acuzând neacordarea a câte un penalty.

 

”Ne-au fost eliminați doi jucători afară și am avut un 11 metri mai mult decât evident”, Dumitru Bolborea, antrenor principal Chiajna

”Daaaa… ne-a ajutat arbitrajul cu două penalty-uri, trei ofsaid-uri și am câștigat meciul. Un arbitraj extraordinar”, Marius Șumudică, consilier sportiv FC Ploiești

Publicat: 01 03. 2009, 09:30
Actualizat: 01 03. 2009, 09:53