Chiajna – egala brazilienilor
Concordia Chiajna a remizat, scor 1-1 cu formația braziliană Assoçiacao Esportiva Evangelica Goiania, echipă antrenată de fostul internațional Cariocas, Clovis Santos Borges, ce se află de câteva zile în țara noastră.
Brazilienii sunt invitați în România de Gloria Buzău, la meciul de miercuri asistând și patronul prim-divizionarei, Constantin Bucur. Gloria are, la capătul turneului de cinci meciuri, pe care brazilienii îl fac în România, prima opțiune la a transfera jucători, unul dintre ei urmând să fie cedat gratis în contul susținerii financiare a stagiului.
Selecționata braziliană a ținut piept divizionarei secunde antrenate de Liță Dumitru, deschizând scorul încă din primul minut, printr-un junior de 1,89 metri, Diego Gonçalves Ramos.
La capătul meciului, în care pentru Chiajna au evoluat și ultimii sosiți, foștii jucători ai Sportului, Ciubotariu, Oae și Diniță, șefii echipei ilfovene au dorit să oprească doi jucători brazilieni, pentru care au oferit 15.000 de euro și coproprietate, fiind însă refuzați, deocamdată, impresarii teamului brazilian intenționând să vândă de abia după ultimul joc!
articol de Marian Dima