Ciprian Marica, un nou atac la selecționata lui Mirel Rădoi: „Ce pretenţii să avem la Liga 2, dacă inclusiv echipa naţională se chinuie?”
Ciprian Marica (34 de ani), finanțatorul echipei Farul Constanța, s-a declarat mulțumit de prestanța trupei antrenate de către Ianis Zicu, în victoria cu Aerostar Bacău, scor 1-0, în cadrul etapei a doua din Liga 2.
Farul Constanța a câștigat ambele meciuri disputate până acum în Liga 2, 2-1 cu Petrolul Ploiești și 1-0 cu Aerostar Bacău, iar Ciprian Marica este mulțumit de cele șase puncte obținute. Nivelul scăzut, însă, îl dezamăgește pe fostul atacant român și face o comparație cu ceea ce a văzut la meciul dintre România și Irlanda de Nord, scor 1-1, în Liga Națiunilor.
Ciprian Marica, o nouă „înțepătură” pentru echipa națională
După ce a intrat într-un conflict de la distanță cu Denis Alibec, Ciprian Marica a declarat că iubitorii Ligii 2 nu ar trebui să aibă pretenții prea mari de la această competiție, având în vedere că, spune el, și echipa națională se chinuie.
„Ne menţinem în obiectiv. Suntem bucuroşi, am avut energia necesară de a juca în 10 şi să ne batem de la egal la egal cu ei. Nu ştim să speculăm jucătorul în plus. La nivel mare, echipa adversă te călăreşte. La nivelul ăsta de Liga 2 e importantă dăruinţa. Băieţii au reacţionat bine. Fiecare meci îl abordăm ca pe o finală şi sperăm să facem un fotbal bun.
Pot apărea surprize. Nu există vreo echipă despre care zici că defilează. Nivelul e scăzut, ritmul e unul scăzut, însă ce pretenţii să avem la Liga 2, dacă inclusiv echipa naţională se chinuie?”, a spus Ciprian Marica, potrivit Telekom Sport.
Declarația lui Denis Alibec, după România – Irlanda de Nord 1-1
Totul a plecat de la faptul că Ciprian Marica a declarat că jocul echipei naționale sub comanda lui Mirel Rădoi a fost unul previzibil. Auzind această declarație, Denis Alibec nu s-a putut abține și i-a răspuns lui Ciprian Marica, la interviul de după meciul cu Irlanda de Nord.
„Ne pare foarte rău. Nu mă așteptam în nicio clipă să nu luăm cele 3 puncte. Ăsta este fotbalul. Trebuia să mai marcăm o dată și alta era soarta meciului. I-am dominat, 90 de minute mingea a fost doar la noi, dar așa este fotbalul. Se întâmplă să iei gol dintr-o ocazie.
Nu a vrut să intre mingea. Probabil a fost vina noastră pentru că nu am dat mai bine la poartă. Sperăm ca la meciul cu Austria să intre mingea în poartă. Și noi am demolat-o pe Irlanda și degeaba, a fost 1-1. Am jucat fotbal. Toată echipa și-a dat viața pe teren, dar atât s-a putut. Mergem mai departe. Am jucat mult mai ofensiv și așa cum trebuie să joace România. Să vină Marica să joace dacă spune asta (n.r. Că România are un joc previzibil). Toți își dau cu părerea… Eu din teren am văzut altceva și am făcut un meci foarte bun”, a spus Denis Alibec, la Pro TV.