Conduși de samurai

La capătul unui sezon zbuciumat în care a schimbat doi antrenori, FC Ploiești a ajuns în Liga I, acolo unde va juca sub denumirea de Astra, la fel cum s-a întâmplat până în 2005.

Unul dintre artizanii promovării echipei pe prima scenă fotbalistică a țării este mijlocașul japonez Seto Takayuki. Plecat de patru ani din orașul Nagoya, Seto Takayuki este un japonez “globe-trotter”. Asta pentru că talentatul mijlocaș ce evoluează de două sezoane la FC Ploiești s-a dedicat total fotbalului, mergând aproape doi ani în Brazilia, ca să “învețe fotbal”. În Brazilia, Seto a fost la echipe precum FC Avai, Corinthians, unde a stat două luni și Portuguesa Rondrinense! Foarte tehnic, mijlocașul de la FC Ploiești a jucat în Japonia și futsal, fiind legitimat, până la 18 ani, la echipa OS FC Aichi New Waves.

Pentru Seto, aventura în România a început cum nu se poate mai fericit. Asta pentru că, japonezul sosit la echipa lui Valeriu Răchită în iulie 2007 a marcat primul gol al formației CSM FC Ploiești,în liga a III-a. Taka a înscris cu capul, în succesul de pe „Ilie Oană”, 1-0 cu CF Predeal, golul ce a adus primele trei puncte ale echipei.

Seto a învățat portugheza, în Brazilia, știe engleză, iar acum vorbește bine și românește.  “Ajungerea în liga I compensează dorul de casă”, declară japonezul ce are și preferințe culinare românești:  “ciorba de perișoare și papanașii sunt mâncărurile mele preferate, iar când ajung acasă, în vacanță, mănânc doar sushi”.

Buget de 3 milioane de euro

Patronul Ioan Niculae are gânduri mari pentru sezonul viitor. Astfel, după ce a cheltuit peste un milion de euro cu promovarea echipei, Niculae va pune la bătaie 3 milioane de euro pentru ca Astra să se mențină în Liga I. Totodată, Niculae a dezmințit zvonurile care spun că echipa ploieșteană va fi un satelit al lui Dinamo. “Cei care vorbesc despre apropierea acestui club de Dinamo să nu uite că ceea mai mare primă din istoria Astrei a fost tocmai la un meci cu formația din Ștefan cel Mare, în semifinala de Cupă din 2003”, a spus Niculae. Atunci, dacă ar fi bătut pe Dinamo, fiecare ploieștean ar fi încasat 10.000 de euro.

Zeci de CV-uri pe adresa clubului

Nici nu a promovat bine în Liga I și deja conducerea Astrei a fost invadata cu zeci de CV-uri de jucători dornici să evolueze la formația prahovează. Antrenorul Ion Moldovan a terminat campionatul cu 18 jucători în lot și are nevoie de întăriri masive pentru Liga I. În acest sens, Astra și-a îndreptat privirile spre CS Otopeni, proaspăt retrogradată în Liga a II-a, de unde vrea să-i aducă pe Claudiu Dumitrescu și Liviu Ganea. Piața jucătorilor străini e și ea atractivă pentru Astra. Dacă francezul Dieudonne Owon (23 ani, fundaș stânga), de la FC Bruxelles, se află deja în probe, ivorianul Felix Dja Ettien (30 ani, mijlocaș) este aștepat curând la Ploiești. Acesta din urmă a jucat zece ani în Spania, la Levante, iar în ultimul an a dat probe la Cottbuts, OFI Creta și Wisla Cracovia.

A dat titlul pe o promovare

Lotul echipei FC Ploiești a avut în componență câțiva jucători cu experiență, cel mai important dintre ei fiind căpitanul Gheorghe Rohat, care la 33 de ani a ratat titul de campion cu Unirea Urziceni pentru a pune umărul la promovare. ”Aveam contract până în vară și puteam să-l duc la bun sfârșit, dar eu am vrut să joc meci de meci, iar la Urziceni era clar că nu se putea. Mă bucur pentru foștii mei colegi. Sunt oameni de caracter. Merită pe deplin titlul pe care l-au câștigat, însă și eu sunt la fel de bucuros pentru promovarea trăită la mine acasă”, a spus Rohat.

2 goluri a reușit Seto pentru FC Ploiești în acest sezon, unul în campionat cu Petrolul și unul în Cupă, cu Steaua II

0 – mijlocașul japonez Seto nu a încasat niciun avertisment în cele 24 de partide în care a evoluat pentru FC Ploiești 
 

articol scris de Marian DIMA

 
 

Publicat: 15 06. 2009, 11:11
Actualizat: 15 06. 2009, 11:12