Continuă chinul! Situația tristă în care s-a ajuns cu stadionul Pandurilor, deși a costat 22 de milioane de euro. Reacția primarului din Târgu Jiu spune totul

Situație incredibilă cu stadionul din Târgu Jiu. Construcția de 22 de milioane de euro, care trebuia inaugurată de mai bine de un an, nu poate suferi ultimele lucrări de reabilitare. Motivul? Nu sunt bani!

Potrivit Telekom Sport, Primăria din Târgu Jiu a solicitat Guvernului României cinci milioane de euro pentru a finaliza lucrările, dar răspunsul a fost negativ. Acum, după 22 de milioane de euro pompate în arena care ar fi trebuit să poată găzdui meciurile de acasă ale gorjenilor, șansele ca aceasta să fie dată în folosință până la final de 2018 sunt, practic, inexistente. În tot acest timp, Pandurii va juca pe terenul sintetic de lângă cocheta arenă.

Întrebat despre situația tipică pentru România anului 2018, Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, își pune toate speranțele, și așa puține, în rectificarea bugetară anunțată de PSD: „Timp ar mai fi, dar, ținând cont că lucrările presupun cel puțin două luni de execuție, suntem la limită. Sperăm că după această rectificare care se va face la nivel național să primim și aceste sume. Eu sunt extrem de dezamăgit pentru că promisiunile sunt multe”, a declarat edilul.

Din returul Ligii 2, oficialii gorjeni speră ca echipa să joace pe stadionul de 12.300 locuri, care încă n-a mai fost încă inaugurat, deși au trecut trei ani de la demolarea celui vechi. De altfel, Pandurii a disputat ultimul meci la Târgu Jiu pe 24 mai 2015, cu CSMS Iași, de care a dispus cu 5-2 și s-a salvat de la retrogradare. După acest joc, stadionul Municipal – Tudor Vladimirescu a intrat în procesul de demolare, iar în locul său s-a construit o arenă modernă, a cărei inaugurare se tergiversează de aproape un an.

Publicat: 07 09. 2018, 08:45
Actualizat: 07 09. 2018, 09:56