Cornel Penescu renunță gratis la FC Argeș!

Andrei Penescu, fiul finanțatorului principal al FC
Argeș, Cornel Penescu, a emis, joi, un comunicat de presă, în care
precizează că tatăl său predă gratis clubul spre administrare
Primăriei Pitești, pe o perioadă nedeterminată.

Andrei Penescu mai precizează că prețul acțiunilor nu a fost
stabilit la nicio sumă, singura dorință a fostului acționar
majoritar fiind ca investitorul care preia clubul să fie bine
intenționat.

El a mai menționat că gruparea FC Argeș nu are nicio datorie în
afară de cele curente, în presă apărând un impozit greșit calculat
care se află deja în cadrul unei contestații.

Membrii familiei Penescu, care dețin Grupul PIC, finanțator al
FC Argeș, au anunțat încă de la 19 mai că vor preda administrarea
clubului celui de-al doilea investitor, Primăria Pitești, și ca
sunt dispuși să-și vândă acțiunile deținute la gruparea din Liga a
II-a.

Cornel Penescu a fost arestat preventiv, la 11 mai, pentru 29 de
zile, de către magistrații Tribunalului Argeș, pentru infracțiuni
de corupție. La 22 mai, Penescu, a părăsit arestul IPJ Argeș, fiind
pus în libertate sub control judiciar. El a fost trimis în judecată
de procurorii DNA pentru dare și luare de mită.

Penescu a mai fost arestat în 16 aprilie 2009, în dosarul „Mită
în fotbal”, fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influență și
inițiere și constituire de grup infracțional organizat. El a fost
trimis în judecată în stare de arest, alături de fostul președinte
al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, și fostul
director general al firmei Pic, Liviu Făcăleață.

În 30 ianuarie 2010, Cornel Penescu, Gheorghe Constantin și
Liviu Făcăleață, judecați pentru fapte de corupție, au părăsit
Penitenciarul Mărgineni, fiind puși în libertate.

Mediafax

Publicat: 03 06. 2010, 16:02
Actualizat: 03 06. 2010, 16:28