Corvinul 2005 a plătit datoria la CFR Simeria
Vicepreședintele grupării hunedorene, Mircea Pătrașcu, susține că litigiul financiar cu CFR Simeria a fost închis miercuri seară. "Personal, am fost la Primăria Simeria și am înmânat viceprimarului Pavel Hațegan originalul și o copie a facturii fiscale cu care am vărsat în contul clubului CFR Simeria valoarea în lei la cursul zilei a 24.990 de euro", a declarat Pătrașcu. Oficialul hunedorean va fi prezent joi la sediul FRF, unde va prezenta dovada că clubul Corvinul 2005 a achitat datoria pentru a obține acordul ca echipa să fie programată în campionat. Corvinul 2005 va juca, sâmbătă, la Hunedoara, cu CSM Rm. Vâlcea.