Criminal în serie

Redactor:
Adrian SOARE
Criminal în serie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri a fost arestat preventiv pentru 29 de
zile. Până acum au fost descoperite patru victime, ucise cu
sadism

Fotbalul românesc mai rupe o barieră. Până acum, sportul-rege a
avut finanțatori bătăuși, evazioniști, corupători, dar niciodată
ucigași. Sergiu Băhăian, patronul echipei de ligă secundă Gloria
Buzău, extinde indexul infracțional al fotbalului cu un nou
capitol: crima.

Băhăian a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pe baza unui
mandat emis de Tribunalul Ialomița, fiind suspectat că a ordonat
uciderea în stil mafiot a patru persoane. Mandatul a fost emis și
pe numele a trei dintre complicii săi, într-un dosar privind
infracțiuni economice.

Oameni ai
străzii, patroni deconjunctură

Faptele, prezentate de procurorii care l-au filat pe Băhăian și pe
acoliții săi timp de mai mulți ani, par rupte din filmele cu
mafioți. Conform organelor de cercetare, patronul Gloriei Buzău
înființase un grup infracțional care racola oameni ai străzii.
Aceștia deveneau peste noapte patroni ai unor firme fantomă,
achiziționau mărfuri de la diverse companii, iar mai apoi dispăreau
subit, lăsând găuri importante în urma lor.

Procurorii DIICOT Constanța, cei care instrumentează cazul,
susțin că există cel puțin 40 de societăți comerciale înființate
astfel. Pentru a șterge urmele, patronii de conjunctură erau uciși
cu sadism. Până acum au fost descoperite patru victime, ucise între
2006 și 2008: Lucian Cernat (a fost sedat și aruncat de pe podul
rutier de la Cernavodă), Emilian Leonte (ucis cu lovituri de
ciocan), Ionel Ulezu (sedat și îmbătat, apoi îngropat de viu) și
Petrică Captalan (ucis cu lovituri de bâtă). Băhăian nu e la prima
infracțiune gravă. El este fostul patron al societății „Sabina
Product”, care printr-un joc piramidal de tip Caritas a înșelat mii
de români în 1995.

A
cumpărat Gloria printr-o firmă de apartament

Băhăian a achizițional Gloria Buzău în septembrie 2009, după ce
formația retrogradase în Liga a II-a. Tranzacția s-a realizat
printr-o firmă de apartament din Mediaș, T.K. Invest SRL, cu un
capital social de 200 RON și specializată în lacuri și vopseluri.
Băhăian a stat în penumbră și a trimis la negocieri doi dintre
oamenii săi. În februarie 2010 urma să anunțe oficial că el este
patronul. „Aștepta să-i intre în cont un milion de euro”, declară
unul dintre cunoscuții săi. Mulți bănuiesc însă că Băhăian
cumpărase Gloria pentru a spăla banii pe care-i scotea din
infracțiuni.

Marincău a împrumutat
clubul cu 70.000 de lei

Până acum, Băhăian a investit numai 35.000 de euro la Gloria, iar
multe dintre problemele financiare s-au rezolvat prin împrumuturi
de bani. Unul dintre creditori a fost jucătorul Raul Marincău. În
toamnă, înainte de meciul cu Săgeata Stejaru, Gloria avea nevoie de
70.000 de lei, bani pe care jucătorul i-a adus de acasă cu condiția
de a-i fi returnați urgent. Dan Tulpan, directorul sportiv de la
Gloria, l-a sunat pe Băhăian, iar acesta a fost de acord cu
împrumutul și cu condiția returnării acestuia cât mai urgent.
Marincău nu a văzut banii nici acum.

Patronii penali din
fotbal

Cornel
Penescu
(FC Argeș) – arestat pentru dare de mită în
dosarul „Corupție în fotbalul românesc”. Patronul echipei piteștene
se află în penitenciarul Mărgineni (județul Prahova)

Gigi
Becali
(Steaua) – acuzat de sechestrare de persoane
și de dare de mită în „Cazul valiza”. Ambele cauze sunt în
desfășurare

George
Copos
– acuzat de spălare de bani și fals în
„Dosarul Loteria”. Dosarul se află în faza urmăririi penale. Copos
mai este implicat și în „Dosarul transferurilor”, el fiind acuzat
alături de mai mulți oameni de fotbal că a trecut în actele de
transfer sume mai mici decât cele încasate

Jean Pădureanu,
Cristi Borcea
– acuzați de implicare în „Dosarul
transferurilor”, prejudiciul total în acest dosar fiind de 12
milioane de euro

Marian
Iancu
(Poli Timișoara) – a fost arestat preventiv
în câteva rânduri, ultima oară în aprilie 2006, fiind acuzat de
infracțiuni economice în „Dosarul RAFO”

Dumitru
Bucșaru
(Unirea Urziceni) – înainte de 1989 a stat
11 luni la închisoare pentru că a încercat să facă un business
(construcții de sobe etc.) în plină perioadă de economie
centralizată

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×