Cruciada copiilor

Cruciada copiilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

14 (patrusprezece) este numărul copiilor care alcătuiesc galeria echipei Jiul, nerecunoscută de oficialii clubului. Conducerea clubului și miniscula galerie se află de ceva vreme în conflict. Galeria a arătat cu degetul spre clubul petroșenean pe care l-a acuzat că a vândut jucătorii buni din echipă și că s-au ferit de promovare.

Oficialii clubului au afirmat la rândul lor că adevărații lideri ai galeriei au plecat la muncă în Spania și că nu recunosc actualii susținători. „Cei care se ocupau de galerie au plecat la muncă în Spania. Actuala galerie este neoficială pentru că nu este înregistrată nicăieri. Ne-am dori și noi o galerie, nu cu 40.000 de persoane ca la Timișoara, dar măcar cu 200 de persoane care să aibă și ei un statut al lor”, a spus vicepreședintele Marian Spiru.

Jiul are cea mai slabă galerie, din punct de vedere numeric, dintre echipele din liga a doua. U Cluj, UT Arad, FC Bihor sunt echipele ce se mândresc cu un număr mare de susținători atât la meciurile de acasă cât și la cele din deplasare. Nu același lucru se poate spune despre Jiul, care abia adună la fiecare meci 100 de spectatori. Puțin pentru pretențiile unui club care a cochetat cândva cu prima ligă. „Palmaresul când îl vindeți”, a fost ultimul banner afișat de galeria neoficială a Jiului.

 

Loredana JUGLEA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×