CSM Slatina, doar egal cu Politehnica Timişoara. Daniel Oprescu: „Am dus greul printr-un nucleu de jucători care au început să resimtă oboseala”

CSM Slatina, doar egal cu Politehnica Timişoara. Daniel Oprescu: „Am dus greul printr-un nucleu de jucători care au început să resimtă oboseala”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul de pe teren propriu cu Politehnica Timişoara, la capătul unei partide în care lipsa căpitanului Cătălin Doman, care se confruntă cu probleme medicale, s-a resimţit. Chiar şi aşa, slătinenii au ratat două ocazii imense de a marca şi au pierdut, din nou, puncte preţioase contra unei formaţii mai slab cotate, rispind din agoniseala strânsă contra unor formaţii cu pretenţii precum Csikszereda Miercurea Ciuc, Politehnica Iaşi, Concordia Chiajna sau Gloria Buzău.

CSM Slatina a încheiat cu o remiză, scor 0-0, meciul de pe teren propriu cu ultima clasată, Politehnica Timişoara, la capătul unui joc în care ambele formaţii au încercat să greşească cât mai puţin, dar totodată să marcheze golul de trei puncte. Lipsa lui Cătălin Doman, care reuşea să creeze pericol, s-a simţit, însă chiar şi aşa, ocaziile mari de a puncta pe tabelă le-a avut gruparea slătineană.

CSM Slatina, doar egal cu Politehnica Timişoara

Două situaţii imense au fost irosite de slătineni, prin Oliveira în prima parte a confruntării,  iar cealaltă prin Traşcu, care singur cu portarul, din cinci metri, a lovit defectuos mingea din situaţie ideală, la puţin timp după începerea actului secund.

„Am spus-o mereu că meciurile noastre mai grele vor fi cu echipele mai mici, pentru că fac acelaşi lucru pe care l-am făcut şi noi cu echipele mai mari. Bineînţeles, s-au simţit şi absenţele din echipă. Pe parcursul campionatului încep să apară accidentări, suspendări…Am dus greul, să zic aşa, printr-un nucleu de jucători care au început să resimtă oarecum oboseala”, a declarat antreorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, la finalul partidei în care în primul unsprezece s-au regăsit doi jucători de 2004, doi de 2002 şi alţi doi născuţi în anul 2000.

Cu 21 de puncte acumulate, CSM Slatina se află pe un loc bun, nesperat la începutul sezonului, însă, chiar şi aşa, era loc de mai bine. Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, speră ca jucătorii săi să obţină cele trei puncte pe terenul celor de la Progresul Spartac, în ultima partidă din acest an.

„Nu sunt total nemulţumit, era bine dacă reuşeam să câştigăm…Noi ne-am fixat un obiectiv, în aceste două meciuri, să făcem patru puncte, încă mai avem şansa, patru puncte care să ne confere o vacanţă liniştită, care să ne permită să abordăm, de pe o anumită poziţie, cât mai este de jucat din acest campionat”, a mai spus Oprescu.

Întrebat dacă în meciul cu Politehnica Timişoara au existat şi jucători care au fost trimişi pe teren pentru a a fi evaluaţi, mai ales că se apropie vacanţa de iarnă şi, aşa cum este firesc, apar schimbări la nivel de lot, Oprescu a fost tranşant.

„Aproape toţi jucătorii au fost, de când a început sezonul, evaluaţi şi au primit şanse. Aşa cum aţi văzut, depinde de ei dacă profită de aceste şanse sau nu. Nu-mi place să nominalizez, dar aşa cum am spus-o, toţi jucători au fost, în aceste şase luni, într-o perioadă de evaluare, în care au avut ocazia să demonstreze dacă merită să rămână din iarnă la noi la echipă. Este clar, cel puţin după ultimele patru etape, în care am făcut trei egaluri şi am avut o înfrângere, nu am reuşit să marcăm.

Cel puţin, în acest compartiment se pare că am pierdut din turaţie. Nu ne-am mai creat ocazii atât de multe ca în meciurile anterioare. Dar, chiar şi aşa, astăzi puteam să câştigăm, pentru că am avut două ocazii uriaşe, în prima repriză la Oliveira, şi în repriza a doua, la Traşcu, cu poarta goală…Într-un meci din acesta, foarte strâns, o situaţie de acest gen face diferenţa”, a conchis Daniel Oprescu.

CSM Slatina: Pop, Mitran, Gherghe, Sălcianu, Alin Pisăru, Andrei Traşcu, Marian Şerban, Alexandre Oliveira, David Oprescu, George Leaţă, David Palade. Au mai jucat: Dorin Toma, Constantin Radu, Cristinel Dinu, Popovici.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×