Meme Stoica, oficialul lui FCSB, crede că este momentul ca președintele Curţii de Conturi să se sesizeze din oficiul pentru a verifica ce salarii au fotbaliștii de la CSA Steaua în comparație cu șeful Statului Major și al ministrului Apărării Naționale.
Meme Stoica, managerul general de la FCSB, își continuă războiul cu CSA Steaua și cere ca salariile fotbaliștilor echipei Armatei să fie făcute publice deoarece vrea să afle dacă vreun fotbalist este mai bine plătit decât șeful Statului Major sau ministrul Apărării Naționale.
Dacă există vreun jucător al echipei Armatei care câștigă mai mult decât Daniel Petrescu, șeful Statului Major, sau decât ministrul Apărării Naționale, atunci Meme Stoica vrea să se ia măsuri radicale.
„Să aflăm salariile jucătorilor de la CSA! Eu aş vrea să aflu salariile jucătorilor de la CSA Steaua. Cel mai mult îmi doresc asta. Să fie transparenţă totală.
Să mă verific, să văd dacă un atacant are un salariu mai mare decât şeful Statului Major sau ministrul Apărării Naţionale. E ceva foarte grav dacă se întâmplă bănuiala asta”, a declarat Meme Stoica, potrivit Orangesport.
În aprilie 2023, Andrei Cian, șeful secției de fotbal al Clubului Sportiv al Armatei, dezvăluia că bugetul de salarii al echipei din eșalonul secund este de 1 milion de euro, iar 200.000 de euro este suma pe care Steaua o încasează de la sponsori.
„Probleme de genul acesta (n.r.- al bugetului) vor exista tot timpul, oricât de bine ar merge sportul sau de cât de mulți bani ar avea nevoie sportul. Nu merge să dea numai armata bani la fotbal.
Vom avea nevoie și de bani de la sponsori. Pot să-i dau unui sportiv 20.000 de euro pe lună, dar dacă pot să-i dau legal 5.000 de euro, restul de 15.000 de euro trebuie să-i aduc din privat, nu de la bugetul statului”, spunea Andrei Cian în urmă cu două luni, conform Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER