Invincibilitatea celor de la ASU Politehnica Timișoara în Liga 2 s-a oprit pe terenul celor de la FC Csikszereda, în etapa a 6-a. Bănățenii au fost învinși cu 2-0 de covăsneni, ambele goluri fiind marcate de Andras Meszaros în repriza secundă.
Fanii timișorenilor au reacționat imediat și i-au luat la rost pe jucători, dar și pe antrenorul Octavian Benga. În plus, mai mulți suporterii au cerut ca Dan Alexa, actualul manager al bănățenilor, să devină noul tehnician al echipei.
Ultrașii mizează pe faptul că Dan Alexa (40 de ani) e expert în promovări, după ce le-a dus în prima ligă pe Poli Timișoara, Rapid și Dunărea Călărași. De altfel, Alexa chiar se înțelege bine cu toată lumea din Timișoara, inclusiv cu jucătorii, dar și cu restul conducerii.
În altă ordine de idei, ASU Politehnica Timișoara ocupă locul 4 în Liga 2, cu 11 puncte, la trei lungimi de liderul U Craiova 1948. De menționat că în vara acestui an clubul bănățean nu a făcut prea multe achiziții importante.
Bănățenii au confirmat că s-au despărțit de portarul Alexandru Borbei, care a ajuns în Italia, la Lecce U19.
Mutarea, anunțată în exclusivitate de ProSport și plecarea în Italia, confirmată duminică de Dan Alexa pentru publicația noastră, nu a fost punctată pe canelele oficiale ale clubului. Cei de la Poli au preferat să aștepta semnarea hârtiilor, deși Borbei plecase, evident, cu acceptul clubului.
„Politehnica Timişoara a ajuns la un acord cu clubul italian US Lecce în privinţa transferului tânărului portar Alexandru Borbei. Evoluţiile goalkeeperului crescut în alb-violet au atras atenţia mai multor grupări, atât din ţară, cât şi din străinătate. Alex Borbei (17 ani) a încasat un singur gol în primele cinci etape ale noului sezon al Ligii 2.
Deşi ne pare rău că mergem acum pe căi separate, Politehnica nu a refuzat şansa jucătorului de a se dezvolta într-un mediu prielnic. Lecce reprezintă un club de tradiţie din Italia şi a acceptat pretenţiile financiare ale societăţii noastre, care păstrează de asemenea şi procente din următorul potenţial transfer al lui Alex”, a anunțat ASU Politehnica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER