Dani Coman și-a luat „adio” de la banii pe care trebuia să-i primească de la Rapid
Rapid a primit o veste bună din partea judecătorului sindic, care, luni, 31 martie, a confirmat planul de reorganizare. Însă, sunt cinci fotbaliști care nu sunt de acord cu decizia luată de Tribunalul București și se gândesc să facă recurs.
Unul dintre jucătorii care au depus contestație a fost Dani Coman. Acesta, prin avocatul său, Vasile Roman, nu a fost de acord cu planul de reorganizare, propus de administratorul judiciar Cristina Andronache și votat de Adunarea Generală a Creditorilor, pe 18 noiembrie 2013. Însă, după decizia luată pe 31 martie de judecătorul sindic, Coman a hotărât să renunțe definitiv la posibila recuperare a datoriei pe care clubul o are față de el. „Eu vreau să renunț la ceea ce am de luat de la Rapid, dar nimeni de la club nu m-a căutat”, a declarat zilele trecute portarul giurgiuvenilor.
Directorul sportiv al giuleștenilor, Dănuț Perjă, a explicat pentru ProSport motivul pentru care nimeni din conducerea clubului nu l-au căutat pe fostul jucător al lui FC Vaslui. „Coman s-a transferat definitiv prin acord de transfer și a semnat un acord prin care a renunțat la toate înțelegerile anterioare pe care le avea cu Rapid. În plus, judecătorul sindic i-a respins contestația, clubul neavând nicio datorie lichidă,certă și exigibilă, așa cum contestă el în acest moment”, a declarat Dănuț Perjă.