Daniel Oprița nu s-a mai abținut după remiza dintre Steaua și Astra: „Sunt supărat! Nu poți să stai cu emoții… Sper ca jucătorii să înțeleagă!”
Steaua a remizat cu Astra în Liga 2, scor 1-1, iar antrenorul gazdelor Daniel Oprița și-a acuzat jucătorii după fluierul final, despre care spune că nu au știut să managerieze meciul după ce au deschis scorul în Ghencea.
Steaua a marcat pentru 1-0 cu puțin timp înainte de pauză, dar Astra Giurgiu a restabilit egalitatea în repriza a doua, grație unui gol superb marcat direct din corner. Antrenorul stelist Daniel Oprița și-ar fi dorit ca elevii lui să aibă altă mentalitate și să continue să atace după ce au deschis scorul, pentru a marca și al doilea gol.
Tehnicianul a acuzat lipsa de concentrare în fața porții adverse, cu toate că exersează mult faza ofensivă la antrenamente.
Daniel Oprița, nemulțumit după Steaua – Astra 1-1
Steaua a obținut un singur punct din meciul cu Astra, iar Daniel Oprița și-a acuzat elevii la finalul meciului. Antrenorul spune că elevii lui ar fi trebuit să abordeze altfel fazele de joc după ce au reușit să deschidă scorul în prima repriză.
Tehnicianul bucureștenilor nu a dorit să comenteze faza golului primit direct din corner, atenția sa fiind îndreptată asupra atitudinii echipei.
„A fost o zi în care mingea nu a vrut să intre în poartă. Sunt supărat că n-am reușit să marcăm, sunt supărat că rezervele n-au adus un plus în joc. Sper ca jucătorii să înțeleagă pe viitor că e nevoie de mai mult. Noi lucrăm foarte mult la finalizare, probabil jucătorii se relaxează când văd că ajung cu ușurință în fața porții. Am întâlnit și un portar bun astăzi. Am pierdut două puncte acasă, cum am pierdut și cu Șelimbăr, care sper să nu ne coste în îndeplinirea obiectivului.
Nu pot să mă leg de acel gol din corner, putea să fie și 1-0 pentru ei. Nu poți să stai cu emoții, să nu mai dai un gol… Trebuia să mai înscriem după acel gol, mi s-a părut o minge destul de grea la faza respectivă. Nu este neapărat vina portarului, o să discutăm la ședință”, a declarat Daniel Oprița după Steaua – Astra 1-1.