Daniel Pancu a explicat de ce a ales să joace cu Rapidul pe stadionul din Voluntari. Ce așteaptă de la meciul cu Turris Turnu Măgurele: „Avem acest avantaj” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Rapid va juca primul meci din Liga 2 din acest an calendaristic marți, de la ora 19:00, cu Turris Turnu Măgurele, pe stadionul din Voluntari.

„Este foarte important ca la aceste prime jocuri să obţinem puncte, e mai important şi decât calitatea jocului în sine, dar sigur că nu putem obţine puncte jucând slab. Turris ne-a bătut de două ori şi din acest punct de vedere mâine vom juca şi cu gândul la o revanşă. Pentru că nu ne-ar face cinste să pierdem şi al treilea joc împotriva lor.

Sunt convins că stadionul va fi plin. Undeva la 4000 de rapidiști, iar noi să ne ridicăm la nivelul lor. Fără ei n-am fi putut fi în această poziție acum. La următoarele meciuri sper ca gazonul din Regie să fie apt”, a spus Daniel Pancu.

Rapid joacă la Voluntari

 

Antrenorul giuleștenilor a explicat de ce a ales să joace la Voluntari acest prim meci: „Eu mi-am încheiat cariera în Liga 1 acolo, sunt cumva de al casei, locuiesc în Voluntari. Pe lângă gazonul foarte bun, avem avantajul că tribunele sunt aproape şi practic vom simţi cu siguranţă suportul publicului.

E un campionat foarte echilibrat. Nu cred că va fi o echipă care să domine de o manieră categorică acest campionat, cu siguranţă, puncte se vor pierde. UTA a luat un avans important, a fost o echipă constantă în tur, o echipă foarte bine organizată. Consider că e absolut meritat pe locul 1”.

Publicat: 24 02. 2020, 16:59
Actualizat: 24 02. 2020, 17:01