Daniel Pancu, monolog istoric despre relația cu Giuleștiul: „Sufăr pentru Rapid!” Mesaj pentru critici: „Nu îmi mai pronunțați numele! La revedere!”

Daniel Pancu încă nu a acceptat oferta șefilor Rapidului de a prelua funcția de președinte al clubului, dar are parte de mai multe critici. Unele venite chiar din „familie”. Fostul antrenor din Giulești spune că decizia îi aparține și avetizează că nu va mai tolera alte opinii.

Daniel Pancu este la Rapid precum Cornel Dinu la Dinamo: „Daniel Pancu și atât”. Fostul antrenor al Rapidului a primit propunerea de a deveni președinte în Giulești, la insistențele fanilor, dar încă negociază cu șefii clubului.

Daniel Pancu, monolog istoric despre relația cu Giuleștiul:

Criticat pentru intenția de a reveni în club după ce a fost îndepărtat, dar și pentru aceea de a se reprofila, fostul mare atacant a izbucnit la adresa criticilor săi:

„Sunt deciziile mele și nu vreau să mai intru în alte discuții. Sunt oameni care au făcut pentru Rapid mai multe lucruri, au dreptul să vorbească despre Rapid, pot fi critici, laudativi, obiectivi sau subiectivi, dar la deciziile mele aș prefera să nu mai aud comentarii. Pentru că eu nu vorbesc despre ce fac ei.

Foștii jucători emblematici au loc în club. Unii sunt de imagine, alții au putere de decizie, fiecare după capacitatea lui. Nu te poți lipsi la un club de tradiție de fotbaliști care au făcut ceva pentru acel club, așa cum sunt eu.

Au mai fost cazuri de oameni care, în diverse perioade, au trecut de la birou pe teren sau invers și nu a fost niciun fel de problemă. Nu sunt primul și nici ultimul. De asta, mai ușor cu contestațiile! Voi decide ce voi decide și e decizia mea!

Nu e vina mea că oamenii mă caută. Nu m-am propus eu niciodată. Eu nu m-am propus nici antrenor și nici președinte la Rapid.

Dar, mă confund cu istoria acestui club. Am cele mai multe goluri marcate pentru Rapid, de după Revoluție, am venit la Rapid în 1996, am plecat în 2018, deci după 22 de ani, și o spun sincer, de-a lungul anilor am renunțat la multe chestii importante pentru mine, ca să fiu la Rapid.

Tot ce a însemnat suferință, acum e normal să se întoarcă. Deci, dacă iau o decizie, o iau pentru ca sufăr pentru Rapid, fac parte din istoria acestui club, m-am identificat cu el, așa că mai ușor.

Sunteți jucători importanți, dar nu-mi pronunțați numele. Am 43 de ani, știu ce decizie să iau și, la revedere! Nu-mi place sa raspund, vine din educatie. Decizile mele sunt ale mele, ale tale sunt ale tale”, a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.

Daniel Pancu, contre cu fostele glorii ale Rapidului

Pancu a fost numit „naiv” și „boem” de fosta legendă a Giuleștiului, Nae Stanciu. Fostul antrenor al Rapidului a răspuns în direct la ProSport Live:

E cumnatul meu și îl respect enorm, dar asta cu echipa gata făcută… Fundașii aveau salariul mai mic (n.r. râde)! Nu sunt naiv și cred în continuare că nu am fost naiv”, a declarat Pancu la ProSport Live.

Prezent în studioul Digi Sport, Pancu a intrat în dialog cu prietenul și fostul coleg de la națională Adrian Mutu.

„Eu, unul, în locul tău, Pancone, m-aș mai gândi. Eu unul nu aș face așa”, i-a transmis actualul selecționer al naționalei de tineret.

„Hai să ne vedem fiecare de deciziile lui, atunci”, a fost replica tăioasă a rapidistului.

Pancone a dezvăluit și motivul pentru care încă nu a acceptat oferta șefilor din Giulești, de a deveni președintele clubului: „Nu vreau să fiu Duckadam al Rapidului”, a mai spus Pancu la ProSport Live.

Publicat: 03 06. 2020, 22:05
Actualizat: 03 06. 2020, 22:13