Daniel Stanciu a anunțat astăzi într-o conferință de presă că a ales să plece de la Timișoara din cauza incetitudinii de la club. Managerul sportiv a spus că nu-și mai găsește locul la Poli în contextul în care se negociază cedarea clubului de către Marian Iancu iar data de 31 martie ar putea fi fatidică pentru club.
„M-am gândit mult la ce să spun, îmi pare rău că plec, oricum urma să plec la vară. Mai aveam trei luni, am ales să renunț, știți foarte bine situația clubului. Îmi doresc ca cei care și-au luat angajamentul să ajute, să facă acest pas, să ia decizia cât mai repede. Timișoara merită să aibă un club de Liga I. Dacă revine, Poli poate ajunge în frunte. Nu mă mai simțeam ok ca poziție în club. Viitorul nu suna bine pentru mine, îmi era greu să comunic cu jucătorii și stafful în condițiile actuale. Nu știu care mai era rolul meu în contextul negocieriilor dintre club și autorități. Dacă clubul se redresează cu alți acționari, ar fi ciudat să mă regăsesc în noua conducere”, a declarat Stanciu.
31 martie, ziua Z
Fostul manager sportiv al lui Poli e de părere că e greu ca echipa să mai continue în condițiile actuale după 31 martie.
„Cu mulți dintre jucători am vorbit și le-am cerut până la 31 să fie profesioniști și să-și facă meseria. Dacă vor pleca, lumea rămâne cu ultima impresie, pot câștiga primele două jocuri. Probabil după 31 vor fi puși în situația să nu mai facă nimic. Le-am recomandat până atunci să uite de probleme. Cu siguranță ei pot juca lejer în Liga I, sunt jucători de caracter. Sunt convins că nimeni nu se bucură de plecarea mea de la club”, a adăugat Stanciu.
Acesta a scos la iveală și alte aspecte legate de plecarea sa: „Am avut o discuție cu Iancu, m-a convins să rămân până pe 31 martie, o dată am vrut să mă gândesc și la mine. În vara lui 2010 am fost lăsat 100% să decid asupra echipei. Atât eu cât și stafful tehnic nu avem nicio vină în retrogradarea echipei. Sportiv suntem și acum vicecampioni. 30 de jucători, peste 80% la girul meu, trei antrenori Petrovic, Contra, Dusan. Jucători liberi, pe care nu s-au luat bani. Din păcate mulți au scos la iveală doar trei incidente, cu Chivorchian. Stupar și Sepsi. Cu Sepsi specific că a fost doar un incident verbal”.
„Cel mai important e ca Poli să se salveze din această situație pe care și eu o văd fără ieșire. Mai sunt câteva zile și autoritățile pot să salveze echipa, fără a ține cont de alegeri. M-am atașat mult de jucători, e și munca mea, foarte mulți jucători aduși de mine, îmi pare rău pentru ei, probabil e și o urmă de lașitate dar trebuie să mă gândesc la ce fac mai departe. Am primit oferte mai mult decât m-aș fi așteptat. Poli are și acum o echipă bună, are nevoie de o infuzie și să obțină acea licență. Sunt jucători neplătiți, e starea aceasta de incertitudine. Nici n-am discutat de datoriile mele, nu am fost dat afară de Marian Iancu, a venit din partea mea, el m-a susținut peste așteptările mele. A fost o experiență bună pentru mine. Am avut de-a face cu tot felul de probleme neobișnuite, m-am maturizat. Mi-am demonstat mie cum aș putea organiza un club, m-am implicat în partea de marketing, pentru Liga a II-a au fost destui sponsori, am făcut acțiuni inedinte, sunt și acțiuni umanitare”, a mai spus Stanciu.
Rămâne în provincie!
Daniel Stanciu n-a vrut să confirme trecerea sa la FC Vaslui dar a declarat că nu vrea să meargă la cluburi din capitală.
„N-am cum să iau jucători de la Poli, pentru că s-a terminat perioada de transferuri. Ei sunt foarte buni, dar traversează o perioadă de incertitudine. Nu am luat niciodată în calcul o echipă din București, îmi place în provincie. Poate mă voi întoarce la Timișoara. Mi-a fost greu să-i conving pe toți că Zicu e fotbalist și a ajuns golgheter, l-am adus pe Nikolic, pe toți. Nu am făcut jocurile nimănui, am adus jucători fără comision. Și pe Pantilimon eu l-am adus la Timișoara, am pus o mică cărămidă la transferul la City. A avut contract cu frații Becali până în februarie, eu și ei am pierdut bani. Moral, ca și conducător și impresar, nu am făcut nimic împotriva clubului. Am tras la început un semnal de alarmă că nu poți avea cheltuieli mai mari decât încasări”, a concluzionat acesta.
Articol scris de Cornel Biholari