„Decizia de a părăsi terenul ne-a venit pe moment”
Nici la câteva zeci de minute după finalul partidei de la Piatra Neamț, portarul oaspeților Edi Zimmermann nu era lămurit de ce s-a dat penalty pentru Ceahlăul.
“Totul s-a întâmplat în spatele meu, dar un lucru e clar în momentul în care arbitrul a fluierat, mingea era la mine. După un duel între Teușan și un jucător de la Ceahlăul mingea a ajuns la mine. A fost o minge ușoară de la 16-19 metri. Eram cu mingea în mână și s-a dat penalty pentru ei, în acel moment Teușan cu jucătorul nemțean erau în spatele meu, nemțeanul pe jos, el știe cum a ajuns acolo”. Tot el justifică reacția echipei de a părăsi terenul: “Decizia de a părăsi terenul ne-a venit pe moment. A fost o decizie impulsivă venită după un meci în care nu am fost lăsați să jucăm. A fost un meci fragmentat. Cum treceam de jumătatea terenului cum era fault. De ce credeți că nu a fost televizat? Așa cum știam noi ce ne așteaptă așa au știut și ei și și-au luat măsuri”.
Mai mult, Zimmermann crede că gestul echipei sale a avut efect asupra centralului partidei: “Oricum s-a speriat centralul când am plecat de pe teren, probabil și-a dat seama de ceea ce a făcut. Clar a fost că până la finalul meciului, arbitrajul nu ne-a mai creat probleme.”
Anca Oprea