Derby pentru promovare!** Gloria – Poli, față în față în liga secundă

Gloria Bistrița nu a mai obținut nicio victorie împotriva Timișoarei în ultimele 17 meciuri directe! Practic ardelenii au câștigat ultima dată în fața lui Poli pe vremea când Vali Velcea, actualul antrenor al bănățenilor, era jucător la Gloria. Luni seara, de la ora 19:00, cele două echipe vor fi iar față în față, în derby-ul etapei a IV-a din seria a II-a a Ligii a II-a.

În 3 decembrie 2004 avea loc prima manșă a sferturilor Cupei României din acel sezon. Gloria câștiga pe teren propriu cu 1-0 în fața lui Poli AEK, într-un meci în care Vali Velcea era introdus pe teren în minutul 83. Bistrițenii aveau să se califice în semifinale după un 1-1 scos în prelungiri la Timișoara. După acea victorie din urmă cu aproape opt ani, cele două echipe s-au mai întâlnit de 17 ori în campionat sau în Cupă, iar bilanțul acestor partide este următorul: șapte victorii ale Timișoarei și zece egaluri.

Pădureanu: „Un egal ar fi bun”

Cele două echipe se vor întâlni luni, în etapa a patra a Ligii a II-a. Partida este considerată un derby pentru promovare, în special datorită faptului că ambele formații și-au păstrat în lot mulți jucători care au evoluat în sezonul trecut în primul eșalon. Președintele Gloriei, Jean Pădureanu, nu ține neapărat ca echipa lui să pună capăt invincibilității Timișoarei. „E un sentiment ciudat că acest meci se joacă seara, deși are loc în Liga a II-a. Eu sper să nu pierdem, un egal ar fi bun. Brandul Poli cred că e cel mai competitiv din eșalonul secund, de aceea ei sunt favoriți la promovare”, a spus Pădureanu.

„Sentimentele sunt trecute, Bistrița a fost doar o etapă în cariera mea.Eu zic că invincibilitatea noastră cu Bistrița va mai dura cel puțin un an”, Vali Velcea, antrenor Poli

Publicat: 10 09. 2011, 03:00
Actualizat: 10 09. 2011, 03:00