Deși a promovat pe teren, FC Bihor are șanse mici să joace în Liga I

Dintre cele patru echipe care au promovat în Liga I, doar trei
pot merge liniștite în vacanță: Ceahlăul, Concordia Chiajna și
Petrolul. A patra, FC Bihor, are mari emoții cu licența. Cel mai
probabil, Comisia de Licențiere a FRF va anunța vineri că trupa
condusă de Marius Vizer nu are drept de joc în Liga I. FRF va lua
decizia finală în Comitetul Executiv din 20 iunie.

Orădenii au deschis șampania imediat după victoria cu Gaz Metan CFR
Craiova, scor 4-2, cea care a asigurat locul 2 și implicit
promovarea pentru trupa lui Vizer. Distanța de la extaz la agonie
poate fi însă una foarte scurtă. Clubul orădean se află de mai mult
timp în insolvență, având datorii către stat, furnizori și foști
jucători. Comisia de Licențiere a dat undă verde pentru promovarea
orădenilor, dar președintele Viorel Duru a făcut recurs, așa cum
s-a întâmplat și în cazurile lui Poli Timișoara sau Gloria
Bistrița. Vineri, Comisia de Apel va prezenta un răspuns final,
însă mai mult ca sigur acesta va fi negativ pentru orădeni! Totuși,
salvarea lor poate veni pe 20 iunie, atunci când în Comitetul
Executiv se va discuta și soarta lui Poli și Bistrița. În caz
contrar, cel mai probabil, locul lui FC Bihor va fi luat de CS
Mioveni.

Mioveniul stă la
pândă

Ocupanta locului 3 în Seria Vest, CS Mioveni, e direct interesată
de un răspuns negativ la adresa orădenilor. „Oradea e din 2009 în
insolvență financiară. Ei nu au primit și nu vor primi licența,
dacă e să se respecte regulamentele. Degeaba se bucură pentru
promovare”, a spus Răzvan Tunaru, director general al Mioveniului.
„UEFA impune niște regulamente ce trebuie respectate și peste care
nu se poate trece. E la fel și pentru România, și pentru Italia, și
pentru Gaza, sau Cisiordania. FC Bihor, neavând licență, nu poate
promova”, a precizat un alt oficial al clubului din Mioveni pentru
liga2.ro.

Răchită se
gândește să plece!

Petrolul a revenit sâmbătă în Liga I și a sărbătorit promovarea
alături de 2.000 de suporteri, pe o scenă în centrul Ploieștiului.
După succesul cu Râmnicu Vâlcea, scor 2-0, tehnicianul
ploieștenilor, Valeriu Răchită, a anunțat că e posibil să
părăsească echipa. „Am plecat de la o echipă cu trei jucători, cu
trei mingi, fără apă plată, fără nimic, în vara lui 2009, și am
ajuns în Liga I. Voi decide ce voi face după o discuție cu
oficialitățile orașului. Rămân dacă voi primi promisiunea, din
partea primarului, că voi fi ajutat să fac ceea ce doresc eu la
Petrolul: performanță”, a spus Răchită.

Promovarea, dar de
nuntă

Marian Chițu, titularul postului de mijlocaș stânga al Concordiei,
a renunțat sâmbătă la burlăcie, iar colegii de echipă i-au făcut
cadou promovarea, nu înainte de a sărbători încă o dată împreună cu
suporterii cea mai importantă performanță realizată din 1957 și
până în prezent. Sâmbătă, după 1-1 la Otopeni, suporterii s-au
îmbarcat în microbuze și autoturisme, formând pe șosea o coloană a
bucuriei, iar întoarcerea la Chiajna s-a făcut în sunet de
claxoane. La stadion, jucătorii și suporterii au fost întâmpinați
de cei care nu au făcut deplasarea, în frunte cu primarul Mircea
Minea.

Vor face petrecere la reunirea
echipei!


Ceahlăul este singura echipă din Liga a II-a care nu a avut emoții
cu

promovarea în ultima etapă. Supărați pe eșecul de sâmbătă, 0-1
cu Steaua II, nemțenii au lăsat șampania la rece și au anunțat că
vor face petrecerea pe 15 iunie, la reunirea echipei pentru Liga I!
„Băieții se reunesc pe 15 iunie și am stabilit ca atunci să facem
petrecerea de promovare. Acum, toți au fost grăbiți să plece în
vacanță”, a declarat antrenorul Costel Enache.

„Am
ajuns cu mari eforturi în Liga I, dar eu, personal, sunt chiar gata
să mă dau la o parte, dacă cineva va veni cu bani și va garanta că
nu-și bate joc de acest club”, Valeriu Răchită, antrenor
Petrolul

Publicat: 06 06. 2011, 08:50
Actualizat: 06 06. 2011, 09:15