Daniel Stanciu, conducătorul Universității Cluj, a fost cel care l-a convins pe Gabriel Tamaș (36 de ani) să semneze cu ”U” Cluj, în ciuda faptului că U Craiova și Dinamo i-au pus și ele oferte pe masă fundașului. Stanciu și Tamaș se cunosc din perioada când primul era agent de jucători și a intermediat câteva mutări ale fotbalistului. Mai apoi, cei doi au lucrat în același timp în fotbalul din Israel.
Stanciu anunță că vrea promovarea, dar că îl interesează să construiască o academie și o echipă care să rămână mult timp în Liga 1.