FRF a aprobat zilele trecute schimbarea de nume și sediu în cazul a șase echipe de fotbal, una dintre acestea fiind și ACS Recaș, care a devenit ACS Poli Timișoara
Conducătorii vechiului „Recaș”, respectiv ai noii „Poli” au decis ca echipa să poarte numele prescurtat (Poli, nu Politehnica) și să joace în alb-negru, nu în alb-violet. Asta pentru ca FIFA să nu confunde noul club cu cel al lui Marian Iancu (aflat în insolvență) și să îi oblige pe cei de la ACS să plătească datoriile fostei vicecampioane.
Dezvăluire incredibilă a lui Claudio Zambon, fostul patron al lui Poli Timișoara, care spune că palmaresul și culorile clubului Poli au fost cumpărate de la el în 2010 de Marian Iancu, care le-a trecut pe o firmă al cărui președinte este Emil Roșianu.
Zambon susține că a lăsat clubul fără nicio datorie în momentul în care a plecat de la club, iar Maria Iancu a creat la club un deficit de 25 de milioane de euro, a luat banii de pe jucătorii vânduți și acum încearcă să obțină o sumă de la Primărie pentru a ceda culorile și palmaresul clubului.
„Domnul Marian Iancu nu a câștigat niciodată un litigiu cu mine și cu Poli Timișoara care a fost a mea. Din anul 2010, a cumpărat clubul de la mine și de la toți asociații care erau acționari la Fotbal Club Politehnica Timișoara, pe care l-a trecut pe o companie unde l-a pus președinte și administrator pe Emil Roșianu. Împreună cu el, a pierdut intenționat un litigiu, pentru că nu a depus actele. A început să se laude că după șase ani de litigii a câștigat cutare și cutare, dar e cel mai prost om din fotbal! Se vede unde a ajuns Timișoara”, a spus Claudio Zambon pentru Sport Total FM.
„Iancu va vinde ce poate vinde și apoi începe șantajul pentru palmares și culori”
„Diferența dintre mine și Marian Iancu e foarte mare. Am băgat bani și nu am luat niciun leu, doar vrăjeală de la domnul Roșianu și Orza. Am predat clubul cu zero datorii la stat. Domnul Iancu a lăsat 25 de milioane de euro datorii și a luat și banii pe jucătorii care au plecat de acolo. Poate că a prevăzut că va falimenta clubul, va vinde ce poate vinde și apoi începe șantajul pentru palmares și culori. Asta a fost intenția lui, de la început.
L-a pus președinte și administrator pe Emil Roșianu la firma pe care a trecut culorile și palmaresul. A intrat în situație falimentară, nu mai are firme la dizolvare și acum are palmaresul și culorile la firma cu care a cumpărat de la noi. Mai smulge câteva milioane de la Primărie, căreia vrea să i le vândă”, a mai spus italianul, care a confirmat informațiile publicate de ProSport în umră cu aproximativ un și jumătate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER