Dinamo a confirmat oficial că negocierile cu grupul One au picat! „Nu s-a ajuns la o înțelegere”

Dinamo a transmis, prin intermediul unui comunicat oficial, că negocierile de preluare a clubului cu grupul One s-au închis fără a se ajunge la o înțelegere.

„Câinii” au retrogradat la finalul sezonului trecut și suporterii din DDB au continuat să cotizeze pentru a ține clubul în viață până la apariția unui investitor.

Fanii își făcuseră mari speranțe că grupul One se va implica, după ce ProSport a anunțat în exclusivitate pornirea negocierilor, dar clubul a anunțat acum că acestea s-au încheiat într-un mod nefavorabil.

Dinamo a confirmat oficial că negocierile cu grupul One au picat

Cnducerea lui Dinamo a dezmințit că ar fi existat o analiză cu concluzii negative a documentelor care ar fi condus la întreruperea discuțiilor, așa cum a anunțat ProSport, dar a confirmat informația oferită de publicația noastră, conform căreia negocierile au picat.

„Administratorul special Vlad Iacob a făcut următoarele precizări pentru paginile oficiale de Facebook și Instagram ale clubului, cu privire la tranzacțiile pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni al Dinamo 1948 SA: «Tranzacția dintre dl. Șerdean și ONE nu s-a finalizat, deoarece nu s-a ajuns la o înțelegere în termenul așteptat de părti. Exista o șansă să se semneze săptămâna trecută, vineri, însa domnul Șerdean nu s-a prezentat.

Fiind o corporație listată la bursă, regulile interne ale acesteia sunt foarte stricte. Au fost foarte mulți factori perturbatori care au influențat lucrurile, inclusiv persoane care s-au insinuat în negocieri, iar aceste aspecte nu au ajutat deloc.

Neg vehement informațiile conform cărora concluziile vreunui presupus audit au condus la această situație. Nu a existat o analiză juridică sau economică cu concluzii negative, așa cum a fost prezentat în presă, ieri. Există și alți investitori interesați și îi așteptăm alături de noi»”, se arată în comunicatul remis de Dinamo.

Publicat: 01 09. 2022, 18:10