Dispare încă o echipă de tradiție? Gloria Bistrița s-a retras din Liga a II-a. Coroian: „Pornim un nou proiect”
Aflată printre cele 26 de echipe înscrise în noul campionat al Ligii a II-a, formația Gloria Bistrița nu va lua startul în această competiție, ci în cea imediat inferioară. Președintele clubului, Alexandru Hatfaludi, și antrenorul principal al grupării transilvănene, Cristian Coroian, au confirmat prezența Gloriei în Liga a III-a. Insolvența și problemele financiare au dus la această decizie ce subțiază și mai mult lotul echipelor ce vor evolua în eșalonul secund.
Oficialii clubului Gloria Bistrița au luat decizia de a înscrie echipa în Liga a III-a. Prin urmare, în Seria a II-a ar putea rămâne numai 11 echipe valide pentru noul sezon. Alexandru Hatfaludi, președintele Gloriei Bistrița, a confirmat că echipa renunță la Liga a II-a. „Da, este adevărat, nu vom continua în Liga a II-a. Am depus cerere la federație să evoluăm în Liga a III-a. Vom avea o Adunare Generală, în cadrul căreia vom lua mai multe hotărâri vizavi de noul proiect”, a spus oficialul pentru Gazeta nouă.
Și tehnicianul bistrițenilor, Cristian Coroian, a vorbit despre această decizie a conducerii, dar și despre noul plan al clubului. „Este important, pentru campionatul următor, să avem o situație financiară stabilă, să se achite datoriile către jucători, pentru a se antrena în liniște. Toți ne-am fi dorit să jucăm la nivelul Ligii a II-a, dar nu se poate. Pornim un nou proiect, în care obiectivul este promovarea în Liga a II-a. Din păcate, problemele financiare nu ne permit să jucăm în acest an în Liga a II-a. Luni este reunirea, ne vom întâlni cu toții la stadion și vom face un plan de bătaie”, a declarat Coroian pentru aceeași sursă.
În sezonul recent încheiat, Gloria Bistrița a prins cu greu turneul play-off al Seriei a II-a, a evoluat cu mulți jucători de la echipa secundă, iar în final s-a clasat pe locul cinci, peste ultima clasată FC Olt. Ardelenii oricum nu aveau drept de promovare pentru că nu primiseră licența pentru Liga 1.
Prezența Coronei este, de asemenea, sub semnul întrebării, brașovenii neavând jucători, antrenori sau minimul necesar pentru a forma o echipă. Primăria și conducătorii clubului sportiv anunțau în urmă cu puțin timp că fosta prim-divizionară s-a desființat.