Doi agresori în libertate!
Magistrații Curții de Apel Cluj au judecat ieri recursul formulat de Parchetul Județean împotriva deciziei ca cei trei inculpați să fie puși în libertate.
În timpul ședinței de joi, de la Curtea de Apel, avocații apărării au încercat să convingă judecătorii că cei trei nu sunt agresivi și nu reprezintă un pericol social. Inculpații au cerut respingerea recursului pentru a demonstra că faptele lor au fost doar accidente nefericite și au declarat că regretă cele întâmplate. După câteva ore de deliberări, magistrații Curții de Apel au decis ca Toja Tivadar și Tudorel Câmpan, cei acuzați că l-au lovit cu piciorul în figură pe Oșan, să fie eliberați din arest. Magistrații nu au fost atât de îngăduitori și cu cel care e acuzat că l-a lovit cu dala de beton în cap pe jandarm și au admis recursul în cazul lui Adrian Paul Stanciu, acesta rămânând în arestul Penitenciarului Gherla.
Cei trei sunt acuzați de tentativă de omor, după ce l-au agresat pe Gabriel Oșan, cameramanul Jandarmeriei, la partida „U” Cluj – CFR, din 7 mai.