Dorinel Munteanu, acuzații grave după ce Poli Iași a învins-o pe Oțelul Galați și a promovat în Superliga: „Să fiți atenți cum va juca de acum! A declarat că vrea să intre braț la braț cu Dinamo”

Meciul de fotbal dintre Politehnica Iasi si Otelul Galati, contand pentru Play-Off Promovare Liga a-2-a Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, marti 02 mai 2023. © FOTO:Tudy/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oțelul Galați, a fost acid la interviul de după înfrângerea suferită în fața celor de la Poli Iași.

Dorinel Munteanu, acuzații grave după ce Poli Iași a învins-o pe Oțelul Galați și a promovat în Superliga

Meciul dintre Poli Iași și Oțelul Galați s-a disputat marți, în cadrul etapei a șasea a play-off-ului din Liga 2, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, iar gazdele s-au impus cu scorul de 2-0 și au obținut, astfel, promovarea matematică în Superliga.

În urma acestui rezultat, Poli Iași se află în fruntea clasamentului, cu 52 de puncte, urmată de CSA Steaua, cu 48 de puncte dar fără drept de promovare, Oțelul Galați, cu 45 de puncte, și Dinamo București, cu 39 de puncte.

Pentru că steliștii ies din calcul, acum Oțelul Galați și Dinamo București luptă pentru locul direct promovabil, deși moldovenii au un avans de șase puncte.

În ciuda acestui avans, Dorinel Munteanu anticipează posibile jocuri de culise, după ce a auzit declarația făcută de către Cornel Șfaițer, președintele lui Poli Iași, care a spus că vrea să promoveze alături de Dinamo în prima ligă.

„La început nici n-am vrut să intervin la interviu, nu mi s-a părut normal ca la Dej să nu vină nimeni să îmi ia un interviu, după victorie, iar astăzi să fiu chemat.

A fost un derby al Moldovei. Felicit Iaşiul pentru victorie şi promovarea în Superligă. Tot timpul echipele dintr-o zonă foarte apropiată au fost rivale.

Dar să fiţi atenţi cum va juca Iaşiul de acum încolo. Patronul echipei, sau ce e domnul Şfaiţer, a declarat că vrea să intre braţ la braţ cu Dinamo în Liga 1.

Să vedem cum va juca Iaşi celelalte meciuri rămase. Vreau ca domnul Şfaiţer să spună cum va juca. În rest, îi felicit, bravo lor că au promovat.

Am trăit cea mai mare umilinţă din ultimii 10 ani, nu că am pierdut, ci atitudinea spectatorilor. A lăsat de dorit! Acele declaraţii au fost doar un răspuns pentru ei.
(n.r. că Leo Grozavu o vrea pe Oţelul în prima ligă) Să dea Dumnezeu să fie aşa. Mi-aş dori să aibă Leo dreptate, dar nu el conduce”, a spus Dorinel Munteanu, după meci, citat de Orange Sport.

Publicat: 02 05. 2023, 20:45